Business Internaţional

Cea mai caldă zonă locuită din lume. Galerie FOTO

Cea mai caldă zonă locuită din lume

Cea mai caldă zonă locuită din lume

23.06.2013, 16:10 2826

Depresiunea Danakil, localizată în deşertul Danakil din Etiopia, a fost numită cea mai caldă zonă locuită de pe planetă şi cel mai crud loc de pe pământ, de către National Geographic.

Bazinul este casa poporului Afar, care rezistă unor temperaturi medii (calculate pe tot anul) de 35 de grade celsius, deşi temperatura poate atinge şi maxime de 63 de grade celsius.  

Depresiunea este la 100 de metri sub nivelul mării şi este compusă din roci roşii, câmpuri sulfuroase şi depozite de sare.

Geologii consideră ca sarea s-a depozitat treptat, în timp ce Marea Roşie inunda periodic regiunea. Căldura extremă a vaporizat apa din inundaţii, lăsând în urmă numai sarea.

În Danakil, sarea înseamnă bani. Întreaga economie locală se bazează pe minerit şi comerţul cu minerale.

Muncitorii folosesc metode tradiţionale- caravane cu cămile, târnăcoape şi frânghii pentru a tăia, împacheta şi muta sarea din bazin.

Munca este una periculoasă. Căldura poate omorî muncitorii nepregătiţi, iar cutremurele ocazionale pot crăpa pământul şi înghiţii pe cine este prins la mijloc.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO