Business Internaţional

Cea mai mare firmă de transport de mărfuri din lume spune că cererea de containere „va scădea semnificativ” anul acesta, urmând să îşi revină în prima jumătate din 2021

Cea mai mare firmă de transport de mărfuri din lume...

Autor: Eduard Ivanovici

19.08.2020, 16:55 2025

Compania de transport de mărfuri Maersk – prima la nivel mondial – a declarat că cererea de containere se va întoarce la nivelurile pre-COVID în prima jumătate a anului viitor, notează Reuters.

Acţiunile firmei au crescut cu peste 7% la începutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri şi a ajuns maximul ultimelor opt luni, reuşind să îşi dubleze valoarea din luna martie până în prezent, pe măsură ce reducerile de costuri şi perspectiva recuperării economiei globale au întrecut impactul creat de pandemia de coronavirus.

„Estimăm că volumul va atinge la un moment dat în prima jumătatea a anului viitor nivelurile înregistrate în 2019”, a declarat Soren Skou, CEO-ul Maersk.

Compania, care gestionează unul din cinci containere transportate pe mare la nivel mondial, a declarat că veniturile şi profiturile din al doilea trimestru au fost peste aşteptări în condiţiile în care scăderea volumul de containere a fost compensată de preţurile tot mai mici ale combustibililor şi costurile din ce în ce mai scăzute.

„Suntem poziţionaţi suficient de bine din punct de vedere financiar şi strategic pentru a ieşi mai puternici din criză”, a adăugat Skou.

Cererea de containere a scăzut cu 20% în aprilie şi urmează să înregistreze o contracţie de 4-6% în T3, spune Maersk. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO