Business Internaţional

Cea mai mare listare de la Alibaba încoace: Lyft, principalul rival al Uber, devine cea mare companie listată din ultimii cinci ani. Platforma a fost evaluată la peste 24 de miliarde de dolari

Cea mai mare listare de la Alibaba încoace: Lyft, principalul rival al Uber, devine cea mare companie listată din ultimii cinci ani. Platforma a fost evaluată la peste 24 de miliarde de dolari

Autor: Raluca Nicolae, Alina Botezatu

29.03.2019, 19:21 989

Acţiunile companiei de servicii de transport Lyft, principalul concurent al Uber, au fost stabilite, vineri, la 72 de dolari, pe fondul unei cereri puternice, compania fiind, astfel, evaluată la 24,3 miliade de dolari, la 32,5 milioane de acţiuni, transmit BBC, CNN şi Reuters.

Astfel, Lyft devine cea mai mare companie listată din ultimii cinci ani, de la listarea retailerului chinez Alibaba, din 2014, iar acţiunile vor începe să fie tranzacţionate pe Nasdaq vineri, sub simbolul „LYFT”.

La începutul săptămânii, Lyft a majorat intervalul de preţuri pentru oferta sa de acţiuni la 70-72 de dolari pe acţiune, de la 62-68 de dolari pe acţiune anterior, astfel că a reuşit să obţină de la investitori 2,34 de miliarde de dolari.

Lyft a devenit prima companie de servicii de transport care se listează, în faţa rivalului său Uber, care urmează să se listeze pe piaţă la începutul luni aprilie. Listarea Uber este una dintre cele mai aşteptate din acest an, unii analişti estimând că poate să ajungă la 120 de miliarde de dolari. De asemenea, aplicaţiile Pinterest, Slack şi Postmates plănuiesc să se listeze în acest an.

Şoferii care au efectuat cel puţin 10.000 de curse pe platformă au primit un bonus de 1.000 de dolari, care poate fi încasat în numerar sau transformat în acţiuni listate, iar cei cu peste 20.000 de curse pe fiecare platformă primesc 10.000 de dolari.

Uber şi Lyft au fost finanţate, până acum, în întregime de către fondurile de capital de risc. Uber a atras aproape 25 de miliarde de dolari, câştigând titlul „cel mai valoros start-up în istorie”. Lyft, care nu s-a extins încă la nivel global, a atras 5 miliarde de dolari.

AFACERI DE LA ZERO