Business Internaţional

Cel mai bine plătit actor de la Hollywood

Cel mai bine plătit actor de la Hollywood

Autor: Mediafax

04.07.2012, 10:21 1462

Tom Cruise ocupă primul loc în Topul 100 al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood, publicat marţi de revista Forbes, cu venituri de peste două ori mai mari decât ocupantul locului al doilea, Leonardo DiCaprio, informează Reuters.

Tom Cruise a revenit în fruntea acestui top anual graţie celui mai nou film din franciza "Misiune: Imposibilă", lansat recent pe marile ecrane.

Actorul american, care a împlinit vârsta de 50 de ani tot marţi, a cărui viaţă personală este afectată în această perioadă de divorţul de Katie Holmes, a câştigat 75 de milioane de dolari în perioada 1 mai 2011 - 1 mai 2012, au anunţat editorii revistei Forbes.

Fostul lider de anul trecut, actorul Leonardo DiCaprio, în vârstă de 37 de ani, ocupă locul al doilea, la egalitate cu Adam Sandler, în vârstă de 45 de ani, cu venituri de 37 de milioane de dolari fiecare.

Veniturile obţinute de DiCaprio au scăzut după filmul său din 2010 "Începutul/ Inception", care a obţinut 825 de milioane de dolari pe plan mondial, în timp ce "J. Edgar", cel mai recent lungmetraj în care a jucat, a dezamăgit la box office.

Adam Sandler a avut un contract foarte avantajos pentru rolul din comedia din 2011 "Jack şi Jill".

Fostul luptător de wrestling profesionist Dwayne "The Rock" Johnson, în vârstă de 40 de ani, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 36 de milioane de dolari, graţie mai ales rolului său din cel mai recent film din seria "Fast Five", ce a avut încasări totale de 626 de milioane de dolari.

Pe locul al cincilea se află actorul de comedie Ben Stiller, cu 33 de milioane de dolari, graţie rolului din franciza de animaţie "Madagascar".

Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, actorii Sacha Baron Cohen (30 milioane de dolari), Johnny Depp (30 milioane de dolari), Will Smith (30 milioane de dolari), Mark Wahlberg (27 milioane de dolari), Taylor Lautner (26,5 milioane de dolari) şi Robert Pattinson (26,5 milioane de dolari).

Forbes.com a alcătuit acest clasament pe baza discuţiilor avute cu agenţii, managerii, producătorii şi avocaţii actorilor, pentru a cuantifica veniturile obţinute de aceştia din filmele în care au jucat în perioada 1 mai 2011 - 1 mai 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO