• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Business Internaţional

Cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, face încă un pas spre Lună, cu vehiculul spaţial de aselenizare Blue Moon

Cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, face încă un pas spre Lună, cu vehiculul spaţial de aselenizare Blue Moon

Autor: Ana Obretin

10 mai 2019 628

Jeff Bezos, patronul companiilor Amazon şi Blue Origin şi cel mai bogat om din lume, şi-a anunţat intenţia de a participa la cursa pentru recucerirea Lunii prezentând un proiect de transportor spaţial pentru vehicule şi echipamente, numit Blue Moon, potrivit The Guardian.

Bezos a prezentat proiectul joi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Washington.

Blue Origin, o companie spaţială cu aproximativ 2.000 de angajaţi, finanţată de Bezos de la înfiinţarea sa, în anul 2000, intră astfel în competiţie pentru încheierea unor contracte substanţiale cu NASA, care vizează readucerea astronauţilor americani pe Lună în maximum cinci ani.

Transportorul Blue Moon, a cărui machetă a fost prezentată joi, cântăreşte trei tone - putând ajunge la 15 tone cu rezervorul plin - şi este echipat cu un singur motor. Va putea transporta pe Lună maximum 3,6 tone de provizii şi echipamente. O versiune mai mare a ecestuia poate asigura transportul unei încărcături de 6,5 tone.

Vehiculul spaţial a fost dezvoltat în ultimii trei ani şi va putea duce pe Lună instrumente ştiinţifice, patru minirovere sau o capsulă presurizată cu echipaj uman, construită de o altă companie, a declarat Bezos, în timpul prezentării.

Scopul este de a ajunge la polul sud al Lunii, unde se găseşte apă îngheţată, care poate fi folosită pentru a produce hidrogen, ce poate servi drept carburant unor vehicule cu care să fie explorat sistemul solar.

Potrivit documentelor furnizate de Blue Origin - companie cu sediul în Kent, Washington -, prima cursă pe Lună ar trebui să aibă loc în 2024, data fixată în urmă cu două luni de guvernul lui Donald Trump pentru recucerirea satelitului natural al Terrei. NASA a intrat într-o stare de frenezie după anunţul acestei date, pentru că misiunea fusese stabilită iniţial pentru 2028.

Astfel, noua rachetă dezvoltată de NASA - lansatorul Space Launch System (SLS), care se anunţă a fi cel mai puternic ce a fost construită vreodată - nu este gata. Finalizarea SLS, a cărui dezvoltare a fost estimată iniţial la 7 miliarde de dolari, a fost deja întârziată cu mai mulţi ani. De asemenea, nici elementele viitoarei ministaţii de pe orbita lunară nu sunt gata, nici sonda cu care astronauţii ar ajunge pe Lună şi nici miniroverele folosite în transportul pe suprafaţa acesteia.

NASA este pe cale să încheie procesul de cerere de oferte pentru transportorul folosit la misiunile pe Lună.

Compania Lockheed Martin a prezentat în urmă cu mai multe luni un proiect de sondă cu echipaj uman.

De asemenea, compania SpaceX, deţinută de Elon Musk, se concentrează pe o capsulă care să ducă astronauţii NASA pe Staţia Spaţială Internaţională, dar şi pe o rachetă care să fie folosită la transportarea oamenilor pe Lună, până în 2023.

Tot joi, Jeff Bezos a confirmat că racheta concepută de Blue Origin, New Glenn, va fi gata până în 2021 şi va oferi o reducere "radicală" a costurilor de lansare.

Blue Origin mai are în proiect o rachetă mai mică, New Shepard, pentru călătorii turistice de câteva zeci de minute la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, care vor debuta anul acesta.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396