Restaurantul Noma din Copenhaga, notat cu două stele Michelin, se va redeschide în 2017, după ce Rezdepi, unul dintre fondatorii restaurantului, a decis să îi sisteze activitatea imediat după ultima servire din noaptea de revelion de anul acesta, scrie New York Times.
Noma a fost inaugurat în 2003, iar în 2010, 2011, 2012 şi 2014 a fost cotat ca fiind cel mai bun restaurant din lume într-un clasament realizat de revista Restaurant.
René Rezdepi vrea să mute Noma în centrul unei ferme şi să contruiască o seră deasupra restaurantului. “Mă bucur să deschid un restaurant de un asemenea calibru în mijlocul unei ferme.”
Conform celor spuse de unul dintre patroni, vor avea nevoie de o echipă de fermieri care să lucreze mereu acolo.
Această mutare implică anumite riscuri, printre care se numără şi imprevizibilitatea condiţiilor meteorologice, este de părere Dan Barber, un bucătar din New York.
Rezdepi vede în această schimbare posibilitatea de a controla producţia ingredientelor folosite la gătit. “E nevoie de un lider pe teren care să verifice cultura”. El vrea să înlocuiască meniul în funcţie de anotimp, astfel că primăvara felurile de mâncare se vor prepara cu carne de gâscă şi élan, toamna bucătarii vor folosi ciuperci şi fructe de pădure, iar iarna fructe de mare.
Christiania a fost un cartier controversat încă din anii 1970 când era legal să cultivi şi să vinzi canabis. În 2004 legislaţia s-a schimbat, însă în continuare a rămas faimos pentru “extravaganţele permise”.