Business Internaţional

Cel mai consumat „drog” din lume, la un click distanţă de a ne face dependenţi

13.02.2016, 11:30 42489

V-aţi întrebat vreodată de ce atunci când ne simţim creierul „îmbibat” de griji şi „plictisit” de banalul activităţilor zilnice ne îndreptăm involuntar spre reţelele de socializare şi internet?

Deşi îl percepem ca fiind cea mai complexă şi mai la îndemână sursă de informaţie, internetul este în cea mai mare parte a timpului şi locul cel mai des asociat cu relaxarea şi divertismentul. Astfel, dacă uneori căutările noastre chiar au o ţintă exactă, faptul că ne întoarcem de fiecare dată la el, a devenit, fără să ne dăm seama, nu doar un reflex, ci chiar o dependenţă. De ce este posibilă existenţa acestui comportament coordonat de subconştient şi cum funcţionează el de fapt? Explicaţia este mai degrabă una chimică.

Fie că vă vine sau nu să credeţi, Facebook-ul, Twitter-ul, site-urile de ştiri, revistele online dar şi toate celelalte surse de informaţie virtuale pe care le accesăm constant şi care par să ne relaxeze, sunt percepute de creierul nostru exact ca un drog. Personajul cheie şi unul dintre principalii neurotransmiţători de la nivelul sistemului nervos este dopamina, cunoscută în timp şi sub denumirea de „hormonul plăcerii”. Ce înseamnă asta?

Starea de bine pe care o simţim imediat ce intrăm pe internet nu este decât efectul dopaminei, pe care creierul, „însetat” prin natura sa de informaţii noi, o eliberează instant, asociind mesajele primite cu plăcerea. O fotografie cu un animal care ne place sau un link care ne trimite spre o informaţie interesantă ne îndeamnă creierul să producă o doză foarte mică de dopamină ce ne dă pe moment o stare de bine. Fiind însă o senzaţie temporară, internetul acţionează asupra noastră exact ca un drog, împingându-ne de fiecare dată spre încă o doză „de plăcere”.

Cu toate acestea, întrebaţi mai târziu despre datele citite într-un articol, ne-am putea confrunta cu câteva probleme în a răspunde. Scriitorul american, Nicholas Carr, explică într-una din cărţile sale ce efecte are internetul asupra creierului uman, spun cei de la Mashable. Menit să capteze atenţia la fiecare pas, notificările permanente, email-urile, status-urile prietenilor şi noutăţile apărute din moment în moment, nu fac decât să ne distragă atenţia de la informaţia de bază împingând creierul să sară peste una dintre cele mai importante etape: mutarea informaţiilor din „camera de stocare” a memoriei temporare în cea a memoriei permanente.

Deşi pare inofensiv, efectele pe care le produce în organism ne îndeamnă să tratăm internetul ca pe orice altă tentaţie. Astfel, la fel ca zahărul şi alcoolul, acesta trebuie „consumat” cu moderaţie, printre sfaturile specialiştilor numărându-se şi oprirea notficărilor atunci când avem nevoie de concentrare sau chiar încercarea de a evita internetul înainte de culcare.

                                     

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO