• Leu / EUR4.9126
  • Leu / GBP5.6911
  • Leu / USD4.6804
Business Internaţional

Cel mai mare premiu din istoria loteriei SUA, în valoare de 1,5 mld dolari, are trei câştigători

Cel mai mare premiu din istoria loteriei SUA, în valoare de 1,5 mld dolari, are trei câştigători

Autor: Raluca Manga

14.01.2016, 14:22 592

Sunt cel puţin trei bilete câştigătoare în Loteria Powerball, vândute în Los Angeles, Tennessee şi Florida, potrivit unor responsabili ai loteriei.

Extragerea precedentă a fost cea de-a 19-a fără ca cineva să câştige un premiu mare, adică să ghicească toate cele şase numere.

Purtătorul de cuvânt al loteriei, Alex Traverso, a declarat pentru Associated Press că unul dintre biletele câştigătoare a fost vândut la magazinul 7-Eleven din Chino Hills, o suburbie a oraşului Los Angeles.

Acesta nu a avut informaţii cu privire la locul exact din Tennessee şi Florida de unde au fost cumpărate celelalte două biletele câştigătoare.

Câştigătorii îşi pot primi premiul în plăţi anuale timp de 29 de ani sau pot opta pentru a împărţi suma de 930 de milioane de dolari.

Guvernului îi revine de asemenea o parte din sumă, impozitând 39,6 la sută din premiu ca taxă pe venit, la care se adaugă alte taxe impuse de statele în care locuieşte fiecare dintre cet trei câştigători.

Şase din cele 50 de state americane nu participă la loterie.

Alabama, Mississippi şi Utah invocă motive religioase, în timp ce Alaska a anunţat că un concurs de loterie nu ar fi rentabil din punct de vedere economic, într-un stat cu o pupulaţie atât de mică.

În Hawaii, legislaţia propusă pentru a demara acest concurs are lacune consistente, iar în Nevada, loteria este respinsă întrucât cele mai faimoase cazinouri ale statului preferă să nu aibă concurenţă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9126
Diferență: -0,1646
Ieri: 4.9207
Azi: 4.6804
Diferență: 0,1669
Ieri: 4.6726
Azi: 5.6911
Diferență: -0,467
Ieri: 5.7178
Azi: 4.9667
Diferență: -0,4729
Ieri: 4.9903