Business Internaţional

Cel mai puternic avertisment pentru economia românească: China îşi va exporta criza în Europa şi în România. Vor fi închise fabrici

Autor: Bogdan Cojocaru

14.01.2016, 00:08 28724
De ce România, cu o legislaţie neprietenoasă cu industria, unde industria oţelului este dominată de mari companii internaţionale, este vulnerabilă în faţa exporturilor ieftine din China şi cine are de câştigat dacă China primeşte de la UE statutul de economie de piaţă a explicat pentru ZF Ianc Petru, fost director general al departamentului de politică industrială din Ministerul Economiei:

„Vorbim de industria oţelului din România în condiţiile în care producţia aparţine unor mari grupuri internaţionale. Este vorba de ArcelorMittal, care are în România Sidex Galaţi, Combinatul Siderurgic Hunedoara, combinatul de ţevi laminate de la Roman şi fabrica de ţevi sudate Iaşi, apoi de Tenaris, cea mai mare companie de ţevi din lume, care are în România oţelăria de la Călăraşi şi fabrica de ţevi din Zalău. Vorbim şi de compania TMK Artrom, care are la Slatina o fabrică de ţevi mecanice, printre primele trei din lume, şi o oţelărie la Reşiţa. Mai este Mechel, care are aici combinatele de la Târgovişte, de la Buzău, Brăila şi Câmpia Turzii. De asemenea, mai sunt laminoare independente, cum ar fi cel de la Focşani, de la Turnu Severin şi Oţelinox Târgovişte.  Astăzi China practică o politică de dumping uriaşă, adică vinde la preţuri foarte mici. Îşi permite aceasta pentru că statul gestionează industria şi subvenţionează exportul, iar forţa de muncă este ieftină. Apoi, China nu are restricţii în ceea ce priveşte poluarea şi protecţia mediului, adică acolo nu se plătesc taxe de mediu şi certificate verzi. Mai mult, energia este tot a statului, iar preţurile, stabilite de stat, sunt foarte avantajoase pentru industrie. În Europa lucrurile stau cu totul altfel. Europa este zona cu salariile cele mai mari, cu energia cea mai scumpă şi, evident, cu impozite foarte mari. În acelaşi timp, Europa are industria cea mai modernă, în care s-au făcut investiţii uriaşe, inclusiv pentru protecţia mediului. Aici costurile sunt foarte ridicate, în urma unor cheltuieli pe măsură. O întreprindere metalurgică în Europa, şi chiar în România, este un izvor de bunăstare pentru zona geografică unde are activitate şi pentru muncitori şi plăteşte taxe la buget. Dacă vin produsele chinezeşti ieftine în Europa, şi în România competitivitatea produselor locale din punctul de vedere al preţurilor va fi mai redusă, iar clienţii vor cumpăra ceea ce produce China. Consecinţa va fi că se vor închide fabrici, care în Europa au costat foarte mult. În loc să fie asigurată bunăstarea Europei, se întreţine o industrie chineză care poluează, care dă salarii de mizerie. În schimb se vor închide companii care nu poluează, care dau salarii mari, care plătesc impozite. Al doilea aspect este că China deţine, din punctul de vedere al oţelului, jumătate din producţia mondială. În condiţiile în care economia Chinei încetineşte abrupt, iar exporturile sale sunt subvenţionate, China îşi va transfera criza locală în Europa. Ei vor lucra la capacitate şi vor vinde ieftin în Europa, unde vor forţa închiderea capacităţilor de producţie sau reducerea activităţii.

Este un pericol uriaş.  De ce industria metalurgică din România va fi afectată? Aceasta aparţine unor mari concerne. În cadrul acestora, dacă exporturile chinezeşti vor fi mari, vor urma reduceri de producţie. Se vor închide capacităţi. Problema este unde. Se va înceta activitatea în acele ţări unde fie pe de o parte tehnologiile nu sunt foarte avansate, fie unde guvernele nu asigură cele mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii. Vorbim de costurile energiei, care nu înseamnă doar preţul energiei, ci şi costurile cu transportul şi distribuţia. În România, aceste costuri sunt neprietenoase în comparaţie cu cele din alte ţări. Spre exemplu, România, care are gaze naturale în fundul grădinii, îşi propune să vândă gazele naturale la acelaşi preţ cu cel al gazelor importate din Rusia, adus de la 20.000 de km din fundul Siberiei. Este aceasta o atitudine prietenoasă faţă de producătorii industriali din România? În plus, legislaţia europeană care patronează sprijinul industriei, la noi în România nu funcţionează. Spre exemplu, legislaţia europeană spune că statele pot să compenseze consumatorii industriali de energie de plata emisilor indirecte. Producătorii de energie sunt obligaţi să cumpere de pe piaţă certificate de emisii de CO2 în echivalentul emisilor pe care le-au făcut. Acest preţ al certificatelor este inclus în preţul energiei, pe care o vinde producătorului industrial. În ţările vestice, guvernele compensează aceste costuri, nu şi în România.

În România legislaţia nu este dintre cele mai prietenoase, şi de aceea există riscul ca ArcelorMittal sau alte grupuri mari să închidă capacităţile din România. România nu mai are mijloace de apărare împotriva exporturilor ieftine din China.  În plus faţă de industria oţelului vor mai fi afectate şi alte industrii. Avem o industrie incipientă de biciclete, care nu va mai putea ţine piept importurilor din China, care are o producţie uriaşă. Vorbim şi de toată industria de îngrăşăminte, de ceramică, de construcţii de maşini. Criza din China va fi exportată în Europa. Cine scapă? Ţările care au industria orientată spre produsele cu valoare adăugată mare, pe care China nu le exportă. Din punctul de vedere al oţelului, aceasta înseamnă tablă pentru caroserii auto, oţeluri speciale, cum ar fi aliajele de titan, zirconiu. Este un joc pe care unele ţări europene îl fac. Temporar, aceste importuri din China se vor armoniza cu politica de implementare a pachetului legislativ referitor la energie şi schimbări climatice, pe care industria din ţările din Est nu îl va putea suporta. Aici se vor închide fabricile, după care va urma o altă politică referitoare la China. Dar aceasta este numai o supoziţie.“

Ianc Petru a fost directorul general al departamentului de politică industrială din Ministerul economiei şi ultimul ministru al metalurgiei înainte ca ministerul să fie desfiinţat.

 
 

S-a mai copt un măr al discordiei în UE: Industriile şi sindicatele protestează la Bruxelles contra Chinei, care cere statutul de economie de piaţă

 

O nouă problemă dezbină statele din Uniunea Europeană: acordarea statutului de economie de piaţă Chinei, o ţară care-şi subvenţionează puternic exporturile şi unde guvernul de la Beijing stabileşte preţurile.

În joc pot fi milioane de locuri de muncă, inclusiv din România, în industrii neprotejate şi investiţii de miliarde de euro din partea Chinei. Unii au mult de câştigat dacă produsele chinezeşti vor intra liber, fără taxe antidumping, în Europa, iar alţii foarte mult de pierdut.

Industriile ale căror produse nu au valoare adăugată mare sunt cele mai vulnerabile dacă economia Chinei pri­meşte statutul de economie de piaţă. Acolo unde o fa­brică dispare şi odată cu ea locuri de muncă, apar pro­bleme economice şi sociale. Din contră, industriile care se bazează pe tehnologie de vârf, care produc va­loare adău­­gată mare, sunt protejate şi ar avea chiar de câştigat.

Până la sfârşitul anului, un arsenal de măsuri de protecţie comercială luate de statele UE contra practicilor de dumping ale companiilor chinezeşti ar putea deveni inutil. Aceste bariere au fost ridicate pentru a proteja industriile europene mai vulnerabile, cum sunt cea a oţelului şi cea a textilelor, de importurile de produse din China la preţuri subvenţionate, scrie Le Figaro. În fiecare zi între China şi Europa sunt efectuate tranzaţii comerciale de un miliard de dolari. Care va fi reacţia Beijingului dacă UE nu acordă Chinei statutul de economie de piaţă? Vor urma presiuni comerciale şi monetare? Pe investiţiile Chinei îşi pun bazele multe companii, autorităţi locale şi centrale din Europa.

Comisia Europeană a făcut ieri primul pas pentru deschiderea discuţiilor privind acordarea statutului de economie de piaţă pentru China, cel mai mare partener comercial al UE. Decizia finală va fi luată de Par­lamentul European şi de statele membre ale UE.

La 15 ani de la aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului, China are, teoretic, dreptul de a primi sta­tutul de economie de piaţă. Acest statul va da Chinei, o ţară unde respectarea drepturilor omului şi a drep­turilor de proprietate intelectuală ale ţărilor partenere este dis­cutabilă şi unde piaţa este ultraprotejată, acces pri­vilegiat la piaţa UE, cel mai mare partener comercial al acestei ţări. China este în prezent subiectul a 16 şi cele 28 de anchete lansate de UE contra practicilor co­mer­ciale „neloiale“ din afara graniţelor sale. Produselor chi­nezeşti li se aplică 52 din cele 68 de taxe punitive impuse de Bruxelles sub formă de taxe vamale su­plimentare.

Schimbarea regulilor jocului „va lovi industriile europene şi americane privându-le de mij­loacele de apărare contra ava­lanşei de produse ieftine“, apre-ciază specialiştii Institutului de Politică Economică de la Wa­shington.

Potrivit analizelor lor, doar în Franţa ar fi puse în pericol până la 366.800 de locuri de muncă. La nivelul UE ar fi vorba de până la 3,5 milioane de locuri de muncă.

„Discuţiile despre acordarea statutului de economie de piaţă pentru China este de departe cel mai important subiect pentru industria europeană“, spune Milan Nitzschke, purtătorul de cuvânt al Aegis Europe, un grup de lobby pentru mai multe industrii europene.

Aegis, ca şi alţi reprezentanţi ai diverselor in­dustrii europene, insistă la Bruxelles ca UE să nu acorde Chinei statutul cerut de aceasta.

Producătorii europeni spun că prin înlăturarea posibilităţii de a impune taxe de import vor fi lăsaţi fără apărare în faţa importurilor ieftine din China, iar rezultatul vor fi disponibilizări masive.

Vulnerabile la importurile chinezeşti sunt în special industria textilă, cea a oţelului, cea a ceramicii şi cea a îngrăşamintelor chimice.

Dacă este luat în considerare faptul că nici SUA şi nici alte state aliate cu SUA nu au acordat Chinei statutul de economie de piaţă şi continuă se se protejeze de importurile ieftine chinezeşti, poziţia industriei UE este şi mai slabă.

Washingtonul susţine că nu există niciun motiv pentru care economia puternic centralizată, finanţată de stat şi unde preţurile sunt stabilite de guvern să fie considerată economie de piaţă şi cere Europei să menţină măsurile antidumping pe termen nelimitat, potrivit Financial Times.

SUA şi China sunt în plin conflict pentru supremaţie comercială. SUA au încheiat recent Tratatul Transpacific de liber-schimb cu mai multe state din regiunea Asia-Pacific şi fac presiuni pentru încheierea unui acord similar cu UE, contro­versatul Tratat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Criticii spun ca scopul acestor tratate este izolarea Chinei.

De asemenea, China dezvoltă o banca internaţională de investiţii care să rivalizeze cu FMI şi Banca Mondială, instituţii de finanţare controlate de Wa­shington. Mai multe state mari europene sunt membrii fondatori ai băncii chinezeşti.

Cei care spijină o decizie favorabilă Chinei spun că aceasta ve deschide calea investiţiilor europene în China şi a investiţiilor chinezeşti în infrastructura europeană.

Marea Britanie, Olanda şi statele nordice spijină cererea Chinei. Germania o sprijină şi ea, în principiu, dar este interesată mai mult de protejarea industriilor sensibile, în timp ce Italia se opune puternic.

China este recunoscută drept economie de piaţă de către Rusia, Brazilia, Noua Zeelandă, Elveţia şi de Australia, potrivit EUobserver. Conform presei din China, peste 80 de state din întreaga lume recunosc acest statut.

UE ar putea alege o soluţie de compromis, China va primi statutul dorit, însă ţarile europene vor păstra măsurile de protecţie un anumit timp.

Când China a intrat în Organizaţia Mondială a comerţului în 2001, a acceptat ca altor state membre să li se permită să aplice „metodologie nespecifică economiei de piaţă” în cazurile antidumping contra produselor chinezeşti timp de 15 ani. Termenul expiră în decembrie 2016. Beijingul susţine că după trecerea acestei perioade China trebuie s    ă capete automat statutul de economie de piaţă. Însă Comisia Europeană are propriile criterii în funcţie de care acordă acest statut. O analiză a CE arată că economia chineză îndeplineşte doar una din condiţii. Aceste criterii sunt sunt: influenţa  limitată a guvernului asupra alocării resurselor şi deciziilor din afaceri (control limitat al statutului, preţuri care să nu fie stabilite de stat şi taxe şi norme comerciale nediscriminatorii), absenţa intervenţiilor statului în companiile privatizate, legi pentru companii transparente şi nediscriminatorii cu standarde de contabilitate eficiente, boarduri independente şi informaţii despre companii publice şi precise, legislaţie cuprinzătoare privind falimentele, proprietatea şi proprietatea intelectuală, un sector financiar dezvoltat care funcţionează independent de stat şi care, lege şi în practică, este subiectul unor cerinţe şi supravegheri stricte.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO