Business Internaţional

Cel mai scump divorţ al tuturor timpurilor. Harold Hamm ar putea pierde 17 miliarde de dolari

Cel mai scump divorţ al tuturor timpurilor. Harold Hamm...

Autor: Luciana Georgescu

30.08.2014, 18:02 1462

Harold Hamm, regele ţiţeiului din Oklahoma, este implicat într-un proces de divorţ, care l-ar putea costa 17 miliarde de dolari, după ce anul trecut a anunţat că se desparte de soţia sa, Sue Ann, după 25 de ani de căsătorie, scrie NBC News.

Cazul se rezumă la indentificarea modalităţii prin care Hamm şi-a construit averea – activă sau pasivă, a spus Carolyn Thompson, un avocat din Oklahoma. “Dacă Hamm şi-a obţinut averea prin muncă proprie, atunci ea devine un bun matrimonial, care trebuie împărţit în mod echitabil cu soţia sa. În schimb, dacă sumele de bani pot fi atribuite unor factori “pasivi”, care nu ţin de puterea lui Hamm, atunci este proprietate personală, care nu face subiectul partajului cu Sue Ann”, a declarat Thompson.

În februarie, judecătorul Howard Haralson a adoptat o ordonanţă prin care participaţia lui Hamm în compania petrolieră Continental Resources este considerată proprietate personală, luând în considerare că firma a fost fondată în 1967, cu două decenii înainte ca Hamm să se căsătorească cu Sue Ann. Dar, valoarea companiei a crescut de cinci ori, înregistrând venituri de peste 17 miliarde de dolari, potrivit unei analize economice conduse de echipa de avocaţi a soţiei sale. Judecătorul a intrat în posesia documentului, iar în următoarele săptămâni va partaja cele 17 miliarde de dolari, în funcţie de factorii care au contribuit la construierea averii: muncă proprie, noroc, sau o combinaţie între cele două.

“Astfel de cazuri sunt foarte frecvente, însă miza acestui divorţ este foarte mare”, a spus Raoul Felder, un avocat care se ocupă de cazuri similare în New York. Cu trei miliarde de dolari, sub un sfert din totalul de 17 miliarde de dolari, Sue Ann ar depăşi-o pe Oprah în topul celor mai bogate femei din lume, iar numele ei ar intra în top 20. Mai mulţi analişti din domeniu anticipează că acest lucru se va întâmpla odată cu îmcheierea procesului în toamnă. Cei doi soţi nu au semnat un contract prenupţial.

“Este greu de crezut că un om care a construit o companie, nu a contribuit la succesul firmei respective”, a spus Felder.

Hamm şi-a asigurat acţionarii că procesul în derulare “nu va afecta operaţiunile Continental Resources”, însă anul trecut, după anunţarea divorţului, preţul acţiunilor a scăzut cu 3% după luni consecutive de creştere.   

În ultimii ani, preţul acţiunilor Continental Resources a înregistrat creşteri de 1000% faţă de doar 70% în cazul altor companii petroliere. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO