Business Internaţional

Cel puţin 20 de răniţi în sudul Turciei, în atacuri cu rachete lansate din Siria

Cel puţin 20 de răniţi în sudul Turciei, în atacuri...

Autor: Roxana Maciuca

12.04.2016, 14:03 105

Hasan Kara, primarul oraşului Kilis, a declarat că cel puţin opt persoane au fost rănite în oraş, marţi, în a doua zi a atacurilor cu rachete lansate din Siria, unde se duc lupte între rebeli, forţele guvernamentale siriene şi grupările teroriste în cadrul războiului de peste cinci ani din ţară.

Două rachete au lovit oraşul Kilis, a precizat primarul din Kilis, într-un interviu telefonic acordat agenţiei Reuters, adăugând că unii dintre răniţi sunt funcţionari municipali.

Luni, 12 persoane au fost rănite după ce oraşul a fost lovit de o rachetă, potrivit agenţiei turce private Dogan.

Zona siriană din oraşului turc Kilis se află sub controlul reţelei Stat Islamic.

Ca reacţie la aceste atacuri, forţele turce au atacat poziţii din nordul Siriei ale militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic, a anunţat, marţi, premierul turc Ahmet Davutoglu.

În Kilis, se află circa 110.000 de refugiaţi sirieni, fiind un oraş lovit frecvent de astfel de atacuri care se extind peste frontieră. Două persoane, inclusiv un minor, au murit în urma unui astfel de atac, după ce a fost lansată o rachetă din Siria, în martie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO