• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

Cele mai ieftine insule scoase la vânzare în Grecia. Galerie FOTO

Cele mai ieftine insule scoase la vânzare în Grecia. Galerie FOTO

Cele mai ieftine insule scoase la vânzare în Grecia

14.07.2015, 15:29 14291

Grecia deţine aproximativ 6.000 de insule, atât în proprietate privată cât şi publică, iar o parte dintre acestea sunt disponibile pe piaţă, la preţuri pornind de la 3 milioane de euro, reiese dintr-o analiză a agenţiei britanice de consultanţă imobiliară, Knight Frank, citată de Business Insider.

Iată care sunt cele mai ieftine insule greceşti:

11. Insula Omfori se află în Marea Ionică, are 4 milioane şi jumătate de metri pătraţi, găzduieşte o singură construcţie şi valorează 50 de milioane de euro.

10. Insula Dulichium este localizată în Marea Ionică, are aproape 5 milioane şi jumătate de metri pătraţi şi, la momentul actual, este cea mai mare insulă privată din Grecia. Cel mai înalt punct de pe insulă depăşeşte 250 de metri deasupra nivelului mării. Dulichium este scoasă la vânzare cu preţul de 40 de milioane de euro.

9. Insula Northern Aegean se află în regiunea Chora şi la numai jumătate de oră distanţă de Atena. Insula are 350 de mii de metri pătraţi şi valorează 35 de milioane de euro.

8. Insula St. Thomas se află în Golful Saronicos şi se întinde pe 1 milion de metri pătraţi. Insula face parte din Lanţul Diapori, un loc cunoscut în mitologia greacă pentru frumuseţea pitorească a insulelor. St. Thomas valorează 15 milioane de euro.

7. Insula Nafsika este în Marea Ionică, are 5 milioane de metri pătraţi şi valoarea acesteia se ridică la 6.9 milioane de euro. Această insulă muntoasă este unul dintre ultimele locuri nedezvoltate din Marea Ionică şi are regiuni cu vedere de 360 ​​de grade.

6. Insula Kardiotissa valorează 6 milioane şi jumătate de euro. Kardiotissa se află în inima Mării Egee şi măsoară 1 milion de metri pătraţi. 

5. Insula Nissos Sofia se găseşte în Marea Ionică, măsoară aproape 200.000 de metri pătraţi şi oferă un nivel ridicat de intimitate deoarece bărcile comerciale au accesul restricţionat în acea zonă. Nissos Sofia valorează 5 milioane şi jumătate de euro.

4. O parte din Insula Kythnos este scoasă la vânzare cu preţul de 5 milioane de euro. Pe suprafaţa insulei sunt construite între 20 şi 25 de case mici, pitoreşti, Kythnos fiind încă în curs de dezvoltare. 

3. Insula Stroggilo se află în apropierea insulei Marathos din Marea Egee şi valorează 4 milioane şi jumătate de euro.

2. Insula Gaia este localizată în Marea Ionică şi valoarea acesteia se ridică la 3 milioane de euro. Gaia are 174.000 de metri pătraţi, iar regiunea în care se află insula este cunoscută pentru condiţiile sale prielnice în care se pot desfăşura diferite activităţi, precum sporturile de apă, pescuitul sau înotul. 

1. Peninsula Lihnari se află la doar 10 minute de Corinth, are aproape 400 de mii de metri pătraţi, iar proprietarii speră să o vândă cu 3 milioane de euro, dorind o vânzare rapidă, aceştia scăzând jumătate din preţul iniţial. Pe teritoriul insulei sunt construite câteva proprietăţi luxoase, un drum, surse de apă potabilă şi măslini.

 
 


 


 


 


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270