Business Internaţional

Cele mai puternice bănci din lume încă mai pariază că euro va ajunge la paritate cu dolarul

Cele mai puternice bănci din lume încă mai pariază...

Autor: Bogdan Cojocaru

07.09.2015, 00:07 4020

Volatilitatea extremă de pe pieţe şi pe­ricolul în creştere ca economia zonei euro să fie lovită de de­flaţie au pus în gardă Banca Centrală Eu­ropeană, care a reacţionat prin promisiuni: bani, mai mulţi bani pentru hrănirea pieţelor.

Dacă BCE se ţine de cuvânt, iar până acum aşa a făcut, teoria spune că euro nu va avea unde să se ducă decât în jos. Unii analişti ţin cu tărie de prognozele că moneda europeană va ajunge la paritate cu dolarul.

Când BCE a anunţat, la începutul anului, că va lansa un program de 1.000 de miliarde de euro de achiziţii de obligaţiuni, euro a intrat în cădere liberă şi s-a depreciat faţă de dolar la minimul ultimilor 12 ani.

Mulţi analişti se întreceau atunci în a prognoza când euro va ajunge la paritate cu dolarul, iar unii plasau linia de finiş înainte de sfârşitul acestui an. Între decembrie şi iulie, euro s-a depreciat cu 9% în raport cu dolarul, coborând chiar şi până la 1,0458 dolari pe unitate în martie.

Lucrurile nu s-au derulat mult timp aşa cum au prezis analiştii. A venit criza grecească cu ameninţările ei la adresa zonei euro şi apoi criza valutară din Asia emergentă, când a devenit evident că economia Chinei încetineşte. Investitorii au căutat să se pună la adăpost de turbulenţe cumpărând euro, activ considerat în mod tradiţional sigur în vremuri tulburi.

Euro şi-a revenit spectaculos, spre disperarea unor economii precum Franţa, Spania şi Italia, care mizează pe euro slab pentru a-şi face mai ieftine, adică mai atractive, exporturile. Un euro puternic face importurile mai ieftine, adică preţurile mai mici, şi alimentează astfel pericolul deflaţionist, spaima companiilor şi a celor cu datorii mari. Preţurile de consum au crescut cu doar 0,2% în iulie, faţă de anul trecut. Ţinta BCE este de 2%.

Joi, preşedintele preşedintele BCE Mario Draghi a interveni cu pro­mi­siunea că banca sa va acţiona, dacă este cazul, extinzând programul de achiziţii de active (Quantitative Easing). Co­mentariile sale au trimis euro în scădere cu până la 1,3% în raport cu dolarul joi. Vineri, moneda unică şi-a mai revenit, dar semnele că euro se va deprecia în continuare se înmulţesc. A crescut costul asigurării contra scăderii euro în comparaţie cu cel al asigurării contra aprecierii, scrie Bloomberg.

 

Cei care cred în paritate

„Dacă situaţia continuă să se deterioreze, obstacolele din calea extinderii QE vor coborî“, spune Lee Hardman, analist la Bank of Tokyo-Mitsubishi. El este convins că euro se îndreaptă spre paritate cu dolarul şi că va ajunge acolo în următoarele 12 luni. Analiştii de la Citigroup şi Deutsche Bank, cei mai mari traderi de valută, prognozează şi ei paritate între moneda zonei euro şi cea a SUA. 

Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice şi influente bănci din lume, estimează că euro se va deprecia la 95 de cenţi în următoarele 12 luni şi la 80 de cenţi până la sfârşitul anului 2017. Până atunci aversiunea faţă de risc se va fi disipat.

National Australia Bank, una din­tre cele mai mari instituţii financiare din Australia, plasează euro la 1,05 dolari pentru sfârşitul anului.

RBS prezice că euro va coborî la 1,04 dolari pe unitate în următoarele

12 luni. „Întrebarea este dacă BCE va cumpăra mai multe obligaţiuni pe lună sau dacă va prelungi programul de achiziţii. Eu cred că vor cheltui mai mult pe lună“, spune Nizam Idris, strateg la Macquarie. În acest scenariu, euro va ajunge la 1,05 dolari până la sfârşitul anului, cu 6% sub nivelul actual.

Pentru ca euro să ajungă la paritate cu dolarul, BCE trebuie ca simultan să majoreze programul de achiziţii de active şi să extindă durata acestuia, spune Idris.

Aceste lucruri par improbabile cu excepţia cazului în care situaţia eco­nomiilor emergente se deteriorează serios, iar Fed dă înapoi cu nor­ma­lizarea politicii monetare, a adăugat el. 

 

Moneda ca o armă economică

Deprecierea a devenit o „armă“ economică des utilizată în ultimul timp. Rezerva Federală americană a recurs la ea pentru a scoate economia din recesiune. Banca centrală a Chinei a devalorizat recent yuanul pentru a susţine exporturile. Atunci de ce ar avea BCE reţineri? se întreabă analiştii.

„Multe bănci centrale şi-au devalorizat monedele spunând în acelaşi timp că acesta nu este un obiectiv de politică monetară. BCE nu face excepţie. Deprecierea monedei este unul dintre puţinele leviere puternice prin care se poate accelera inflaţia”, a explicat Michael Ingram, analist la BGC Partners.

Analiştii şi-au majorat în ultima lună cu 2 cenţi, la 1.07 dolari pentru un euro, prognoza pentru sfârşit de an privind cursul euro-dolar, potrivit unui sondaj Bloomberg. Moneda comună a fost în această perioadă violentă pentru pieţele emergente a doua în topul performanţei al celor mai importante 16 monede.

Sondajul plasează la 6,5% probabilitatea ca euro să se deprecieze până la paritate cu doarul anul acesta. În iunie, probabilitatea era de 18%.

Un sondaj Reuters plasează probabilitatea ca aceste monede să ajungă la paritate în următorul an la 30%. Traderii chestionaţi de Reuters spun că dacă volatilitatea nu scade, euro va rezista măsurilor de relaxare ale BCE şi va continua să beneficieze de fuga investitorilor de activele riscante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO