• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3104
  • Leu / USD4.7571
Business Internaţional

Cetăţenii europeni nu pot trece liber prin Uniunea Europeană de la un capăt la altul. Temporar, Schengen nu mai este spaţiu de liberă circulaţie. Peste 120.000 de maghiari muncesc şi trăiesc în Austria, unde primesc salarii duble faţă de cele de acasă. Câteva mii dintre ei fac naveta spre locul de muncă

Premierul Poloniei Donald Tusk a criticat decizia Berlinului de introduce controale la graniţele cu toţi vecinii spunând că este „inacceptabil“ şi că acestea „suspendă de facto Schengen la scară mare“. În prima jumătate a acestui an, Germania a trimis înapoi în Polonia 4.600 de migranţi care au intrat în UE pe acolo.

Premierul Poloniei Donald Tusk a criticat decizia Berlinului de introduce controale la graniţele cu toţi vecinii spunând că este „inacceptabil“ şi că acestea „suspendă de facto Schengen la scară mare“. În prima jumătate a acestui an, Germania a trimis înapoi în Polonia 4.600 de migranţi care au intrat în UE pe acolo.

Autor: Bogdan Cojocaru

15.12.2024, 20:40 31134

Mulţi dintre maghiarii care locuiesc în ţara vecină fac vizite periodice în Ungaria. Graniţa de obicei se trece prin lungul land austriac Burgenland. Dar recent navetiştii maghiari s-au trezit cu accesul auto restricţionat de blocarea unui drum de trecere a frontierei de partea austriacă. Rezultatul a fost aglomeraţie şi cozi de maşini în oraşul ungar de graniţă Sopron. Ungaria face parte din spaţiul de circulaţie liberă Schengen din 2007. Austria, din 1997. Guvernul austriac a refuzat mult timp României să intre în Schengen din motive de securitate. Trecerea navetiştilor unguri a fost blocată pentru că traficul produs de aceştia deranja comunităţile locale. Limitări ale libertăţii de circulaţie în spaţiul Schengen există peste tot în Uniunea Europeană. În ultimul timp s-au înteţit. 

În cazul navetiştilor unguri, drumul lor spre locul de muncă a fost blocat pentru maşini în zona comunelor Klingenbach şi Siegendorf cu bariere de beton, explică Daily News Hungary. Pentru observatori, măsura luată de austrieci este un semn al tensiunilor ce se nasc în comunităţile de la graniţe din cauza creşterii traficului transfrontalier. Decizia închiderii complete a drumului a fost luată, se pare, în vară, dar doar recent traficul a fost blocat cu o barieră de beton. O decizie similară, de a opri traficul auto dinspre Ungaria prin închiderea unei porţiuni a unui drum, cea dintre ¡gfalva şi Schattendorf, a fost luată în urmă cu doi ani, tot pentru protejarea comunităţii locale. De luni de zile drumul era nefuncţional deoarece era în construcţie. Atunci, navetiştii maghiari au fost obligaţi să facă un ocol de 30 de kilometri. Traseul normal este de doar doi kilometri. Primarul austriac din Schattendorf Thomas Hoffmann nu şi-a respectat promisiunea ca după modernizarea drumului să permită traficul pentru vecini. Mulţi cetăţeni din satul maghiar Ágfalva s-au plâns că nu pot obţine permise de trecere în Austria nici măcar contra cost. Comisia Europeană şi instituţia care se ocupă de protecţia consumatorului din Ungaria cercetează problema. O firmă de avocatură maghiară a atacat în instanţă primăria Schattendorf. Un avocat a arătat că autorităţile austriece eliberează discriminatoriu permise de trecere auto. De patru ori mai mulţi austrieci decât maghiari au obţinul anul trecut aceste permise, deşi numărul cererilor a fost egal, potrivit Hungary Today. Dar în general trecerea frontierei dinspre Ungaria spre Austria nu este complet liberă. 

 

În noiembrie, guvernul austriac a extins până în mai 2025 controalele vamale interne la trecerea graniţei cu Ungaria, dar şi cu Slovenia, pentru a combate traficul de persoane şi migraţia ilegală. „Controalele la graniţă sunt şi rămân un factor decisiv în lupta contra migraţiei ilegale! Măsurile luate au condus la reducerea masivă a numărului de arestări, iar mafia care face trafic de oameni evită acum Austria“, a declarat în ministrul austriac de interne Gerhard Karner. Austria are controale vamale interne cu cele două state încă din 2015 şi de atunci le-a tot prelungit. Are şi cu Cehia şi cu Slovacia. Luna aceasta, Slovenia a anunţat extinderea până în iunie 2025 a controalelor la graniţă cu Ungaria şi Croaţia ca răspuns la provocările create de terorism şi de migraţia ilegală. Decizia urmează ofensivei unei coaliţii de rebeli sirieni contra armatei guvernamentale din Siria. 

Te-ar putea interesa și:

Din cauza schimbării puterii în Siria mai multe state europene au suspendat procesarea cererilor de azil din partea sirienilor. Printre acestea se numără Belgia, Grecia, Croaţia, Italia, Austria, Olanda, Franţa, Germania şi Marea Britanie. Controale la graniţe au şi Germania, Danemarca, Suedia, Franţa, Italia, Malta, Olanda, Norvegia. Motivele comune sunt migraţia ilegală şi traficul de persoane. 

Alte motive invocate sunt crima organizată, terorismul şi incidentele violente care i-au avut ca actori principali pe imigranţi. Un caz special este Norvegia, care a implementat controale la graniţa ca răspuns la ameinţările la adresa sectorului energiei şi la riscurile de sabotaj din partea Rusiei. Nu toată lumea este mulţumită de ce se petrece în spaţiul Schengen. Premierul Poloniei Donald Tusk a criticat decizia Berlinului de introduce controale la graniţele cu toţi vecinii spunând că este „inacceptabil“ şi că acestea „suspendă de facto Schengen la scară atât de mare“. În prima jumătate a acestui an, Germania a trimis înapoi în Polonia 4.600 de migranţi care au intrat în UE pe acolo. Autorităţile de la Varşovia au avertizat că Belarusul încearcă să creeze o criză a refugiaţilor în Polonia forţând sau încurajând oameni din Orientul Mijlociu să treacă graniţa în UE. Polonia a construit un gard la graniţa cu Belarusul. „Astfel de acţiuni sunt inacceptabile din perspectiva Poloniei deoarece nu am nicio îndoială că situaţia politică internă din Germania este cauza acestor paşi şi nu politica noastră în privinţa migraţiei ilegale“, a spus Tusk, referindu-se la succesul electoral al partidului extremist anti-imigranţi AfD. „Polonia nu are nevoie de lecţiile numănui în acestă chestiune. Polonezii au fost cei mai consecvenţi în ceea ce priveşte avertismentele contra deciziilor neinspirate despre Ucraina Rusia şi politicile referitoare la migraţie.“ Însă premierul Ungariei Viktor Orban a salutat decizia Germaniei. „Bun venit în club“, a transmis acesta Berlinului. Toate ţările care extind controalele la graniţe spun că măsura este temporară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3370
Diferență: -0,0431
Ieri: 5.3370
Azi: 4.7571
Diferență: -0,283
Ieri: 4.7571
Azi: 6.3104
Diferență: -0,2671
Ieri: 6.3104