Business Internaţional

China anunţă oprirea proiectelor energetice pe bază de cărbune din străinătate, un pas important în reducerea de emisii la nivel global

China anunţă oprirea proiectelor energetice pe bază de cărbune din străinătate, un pas important în reducerea de emisii la nivel global

Autor: Andrei Şerbănescu

26.09.2021, 15:20 305

China nu va construi noi proiecte de cărbune în străinătate, o mişcare care ar putea fi esenţială în abordarea emisiilor globale, scrie BBC News.

Preşedintele Xi Jinping a făcut anunţul într-un discurs din cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

China a finanţat proiecte de cărbune în ţări precum Indonezia şi Vietnam în cadrul unui program masiv de infrastructură cunoscut sub numele de Iniţiativa Belt and Road.

Programul a fost supus presiunilor întrucât statele încearcă să îndeplinească obiectivele acordului climatic de la Paris.

„China va intensifica sprijinul acordat altor ţări în dezvoltarea energiei verzi şi nu va construi noi proiecte de energie pe bază cărbune în străinătate”, a spus Jinping într-o înregistrare video la summitul anual.

Nu au fost furnizate alte detalii, însă această acţiune ar putea limita extinderea centralelor de cărbune în multe ţări în curs de dezvoltare.

În cadrul BRI (Iniţiativa Belt and Road), China a finanţat trenuri, drumuri, porturi şi fabrici de cărbune în numeroase ţări, multe dintre ele fiind naţiuni în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, pentru prima dată în câţiva ani, China nu a finanţat niciun proiect de cărbune în prima jumătate a anului 2021.

China este, de asemenea, cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume şi depinde în mare măsură de cărbune pentru nevoile interne de energie.

John Kerry, trimisul SUA pentru climă, a salutat anunţul, declarând că este „absolut încântat să audă că preşedintele Xi a luat această decizie importantă”.

Alok Sharma, şeful Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbrile climatice COP26, a aplaudat de asemenea ştirea.

De aproape un deceniu, centralele electrice pe cărbune au reprezentat o caracteristică cheie a BRI. Cu toate acestea, realitatea este că numărul acestor proiecte a scăzut semnificativ.

Detaliile privitoare la planurile de viitor ale Chinei necesită a fi clarificate, dependenţa ţării de cărbune fiind bine cunoscută. 

 
AFACERI DE LA ZERO