Pe linia de producţie a unei fabrici de băuturi spirtoase veche de 69 de ani din nord-vestul Chinei, nişte muncitori lipesc manual etichete pe sticlele unui alcool tare cunoscut sub numele de baijiu, scrie Bloomberg.
Ineficienţa vizibilă la Shaanxi Qinyang Changsheng Brewing Co, companie care nu a mai înregistrat profit din 2020, ar putea părea o anomalie într-o ţară în care roboţii înlocuiesc munca manuală. Dar este o scenă care se repetă în toată China, în condiţiile în care proprietarii de firme şi oficialii locali fac eforturi uriaşe pentru a proteja locurile de muncă şi a menţine în viaţă firmele aflate în dificultate.
„Dacă ne-am închide, muncitorii noştri şi-ar pierde veniturile şi nu ar mai putea primi pensie”, spune Megan Xiao, 35 de ani, fiica preşedintelui companiei, care se ocupă de marketing. Fabrica are 300 de angajaţi, inclusiv unii angajaţi printr-un program guvernamental de combatere a sărăciei. „Închiderea fabricii ar provoca probleme sociale uriaşe în regiunea noastră”, a adăugat ea.
În anii 1990, decidenţii politici au pregătit terenul pentru ascensiunea rapidă a Chinei ca principal producător mondial, închizând mii de companii neproductive şi concediind milioane de muncitor, măsuri dure care au îmbunătăţit eficienţa la nivel naţional. Însă, pe măsură ce economia Chinei, de 19.000 de miliarde de dolari, încetineşte, cererea pentru multe produse este deja saturată, iar consumatorii devin tot mai precauţi cu cheltuielile, chiar dacă preţurile scad.
Noua realitate a dus la cel mai mare număr de companii industriale neprofitabile din 2001 încoace, adică de la sfârşitul acelei perioade de reforme.
Asta lasă guvernul lui Xi Jinping prins între două obiective contradictorii: evitarea şomajului în masă, care ar putea declanşa tensiuni sociale, şi închiderea întreprinderilor care produc în exces, provocând deflaţie internă şi valuri de tarife anti-dumping din partea Europei, Americii Latine şi SUA.
Pentru liderii de la Beijing, ocuparea forţei de muncă este o problemă chiar mai sensibilă politic decât creşterea economică, spune Neil Thomas, cercetător în politică chineză la Asia Society Policy Institute.
„Şomerii au mai puţin de pierdut dacă protestează, ceea ce îi transformă într-un risc mai mare”, a declarat el. „Eforturile de reducere a capacităţii industriale se vor lovi, prin urmare, de rezistenţă, nu doar din partea angajaţilor şi managerilor întreprinderilor afectate, ci şi din partea oficialilor locali, a căror evaluare depinde de menţinerea stabilităţii sociale”.
Conflictul comercial dintre Xi Jinping şi Donald Trump nu face decât să agraveze problema. Războiul tarifar a redus exporturile către SUA şi a pus în pericol milioane de locuri de muncă din China, chiar şi după un „armistiţiu” care a redus taxele vamale suplimentare impuse de Washington de la 145% la 30%. Potrivit Deutsche Bank AG, sectorul manufacturier angajează o cincime din forţa de muncă a Chinei, mai mult decât dublu faţă de ponderea din SUA.
