Business Internaţional

China expulzează jurnalişti New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post

China expulzează jurnalişti New York Times, Wall Street...

Autor: Marinela Sarbu

18.03.2020, 15:28 150

China retrage acreditările jurnaliştilor americani de la trei mari publicaţii din SUA, intensificând disputa dintre primele două economii ale lumii, după ce s-au acuzat reciproc pentru apariţia epidemiei de coronavirus.

Beijingul a decis să revoce acreditărie corespondenţilor publicaţiilor The New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post care expirau până la sfârşitul anului 2020.

A fost anunţat că jurnaliştilor expulzaţi nu li se va permite să lucreze în China continentală, Hong Kong sau Macau şi trebuie să înmâneze legitimaţiile de presă în termen de 10 zile.

Măsura ar afecta cel puţin 13 jurnalişti, potrivit Clubului Corespondenţilor Străini din China, care a anunţat că „deplânge” decizia autorităţilor chineze.

Beijingul a mai transmis că sucursalele din China ale celor trei publicaţii, plus radiodifuzorul Voice of America şi revista Time trebuie să „declare în scris informaţii privind personalul, finanţare, operaţiuni şi imobilele pe care le deţin în China”.

China a anunţat miercuri că acestea reprezintă represalii împotriva restricţiilor din SUA asupra jurnaliştilor chinezi, după ce luna trecută Washingtonul a forţat instituţiile de presă de stat din China să se înregistreze ca ambasade străine.

Beijing a expulzat apoi trei corespondenţi de la The Wall Street Journal - doi americani şi un australian - în urma unui articol de opinie în care China era nu ită „adevăratul bolnav al Asiei”.

Apoi, Washingtonul a redus numărul de jurnalişti autorizaţi să lucreze în Statele Unite ale Americii la patru mijloace de comunicare importante din Chna de la 160 la 100.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO