În China lui Xi Jinping, dispariţia unor oameni este ceva obişnuit în condiţiile în care partidul comunist ia în vizor atât oameni puternici, cât şI personaje modeste sau umile, lansând împotriva acestora acuzaţii adesea vagi, motivate politic, scrie Financial Times.
Dispariţia misterioasă, şi reapariţia ulterioară, a miliardarului Guo Guangchang, a ieşit însă din tipare, sugerând că magnaţii din sectorul privat au devenit o ţintă în ofensiva anti-corupţie a preşedintelui chinez.
Spre deosebire de directorii din întreprinderile de stat, cei mai bogaţi oameni de afaceri din China nu au resimţit până acum impactul campaniei anti-corupţie desfăşurată de Xi în ultimii trei ani, şi nici pe cel al mai recentei anchete privitoare la criza din vară de pe bursele din Shanghai şi Shenzhen.
Deşi împotriva lui Guo nu s-a formulat nicio acuzaţie concretă, sugestia că anchetatorii şi-ar putea îndrepta atenţia către sectorul privat a şocat comunitatea de business şi investiţii a ţării.
Drept rezultat, mulţi se pregătesc pentru un posibil conflict de putere şi bani în China. Orice astfel de conflict ar pune faţă în faţă unul dintre cele mai rezistente partide politice autoritare din lume şi sute de chinezi deveniţi recent miliardari, spulberând relaţia cândva amiabilă dintre cele două părţi.
“Magnaţii chinezi de succes nu sunt iubiţi per se de către partid, ci sunt folosiţi de acesta pentru a-şi atinge obiectivele, dintre care cel mai important este susţinerea puterii partidului, pentru care menţinerea stabilităţii economice, financiare, sociale şi politice este esenţială”, afirmă Steve Tsang, de la Universitatea din Nottingham.
Feng Lun, preşedinte Vantone Holdings, una dintre cele mai mari companii imobiliare din China, declara recent: “Un magnat a spus odată: ‘În ochii unui oficial guvernamental, nu suntem decât nişte gândaci. Dacă vrea să ne omoare, ne omoară. Dacă vrea să ne lase să trăim, ne lasă”.
Un director chinez care a dorit să-şi păstreze anonimatul descrie dispariţia lui Guo ca pe “un cutremur în cercurile financiare”, adăugând că “este un avertisment că oamenii ar trebui să fie mai precauţi decât oricând în relaţia cu guvernul”.
Nimeni nu este în siguranţă
Guo este co-fondatorul Fosun Group, cel mai mare conglomerat privat al Chinei. Iniţial cu focus pe sectoarele proprietăţii, oţelului şi farmaceutic, Guo a devenit recent un investitor agresiv peste hotare cu un apetit considerabil pentru asigurători, bănci şi grupuri din industria de agreement. Portofoliul său include acum branduri cum ar fi Club Med şi o participaţie de 25% în Cirque du Soleil.
Guo, în vârstă de 48 de ani, fost student la filosofie, îl menţionează pe CEO-ul Berkshire Hathaway Warren Buffett ca pe una din sursele sale de inspiraţie, spunând că, asemeni acestuia, vede companiile de asigurări ca pe nişte generatoare extraordinare de cash, care pot finanţa investiţii suplimentare.
“Incidentul a devenit unul internaţional din cauza renumelui lui Guo. Când Warren Buffett de China dispare, acest lucru înseamnă foarte mult”, afirmă James McGregor, consultant din Shanghai.
Niciun oficial chinez nu a comentat cu privire la cazul lui Guo în ciuda vâlvei iscate. La o săptămână distanţă, nu este clar încă dacă Guo, despre care Fosun spune că nu este membru al partidului, a fost anchetat de Comisia Cenhtrală pentru Disciplină a partidului, de poliţie sau de altă agenţie guvernamentală.
Incidentul a avut un impact negativ asupra imaginii sectorului judiciar din China.
Deşi Guo nu este pus sub acuzare, întreaga afacere a transmis un mesaj util sectorului privat. “Deşi campania anti-corupţie s-a concentrat asupra agenţiilor guvernamentale şi companiilor de stat, acest lucru nu înseamnă că sectorul privat poate scăpa neverificat”, spune Zhuang Deshui, specialist pe guvernanţă corporativă la Universitatea Peking.
Vânătoare de tigri
De când Xi a preluat puterea cu trei ani în urmă, campania sa anti-corupţie a vizat 149 de oficiali guvernamentali, ofiţeri militari şi şefi de întreprinderi de stat, potrivit datelor Eurasia Group.
În timp ce astfel de “tigri” cad cu un ritm de aproape unul pe săptămână, poliţia chineză a arestat artişti, avocaţi în domeniul drepturilor şi activişti, numărul acestora fiind de ordinul sutelor, dacă nu miilor. Acuzaţiile în aceste cazuri au vizat adesea “deranjarea ordinii publice”, pentru care pedeapsa este de până la cinci ani închisoare.
Niciunul din cei arestaţi sau anchetaţi nu au avut însă averea sau renumele lui Guo.
Ultima dată când autorităţile chineze au reţinut un om de afaceri important a fost în 2008, când Huang Guangyu, pe atunci cel mai bogat om al Chinei cu o avere estimată la 6,3 miliarde de dolari, a fost arestat şi condamnat în cele din urmă la 14 ani de închisoare. Faptul că Guo este în prezent al 17lea cel mai bogat om din China cu o avere de 7,8 miliarde de dolari evidenţiază avuţia incredibilă generată în ultimii ani de sectorul privat al ţării.
Potrivit clasamentului Hurun, în 2003 China nu avea niciun miliardar în dolari. În acest an sunt 596, mai mulţi decât în SUA, iar averea combinată a celor mai bogaţi 1.877 de chinezi totalizează 2,1 mii de miliarde de dolari, peste PIB-ul Indiei sau Rusiei.
În mod remarcabil, acest lucru s-a întâmplat într-o ţară în care cele mai profitabile sectoare ale economiei, ca cel al energiei, financiar şi telecom, sunt dominate de companiile de stat.
În pofida atenţiei acordate creşterii economice a Chinei, partidul este obsedat de un alt aspect, numărul de locuri de muncă create. Pentru 2015, ţinta premierului Li Keqiang a fost de 10 milioane. După unele estimări, sectorul privat al ţării a reprezentat două treimi din PIB şi 75% din numărul locurilor de muncă în 2010.
“Ritmul de generare de avuţie din China din ultimul an este copleşitor”, spune Rupert Hoogewerf de la Hurun, remarcând faptul că averea netă a lui Guo a urcat cu aproape 80% în această perioadă. Acesta spune că aproximativ un sfert din oamenii de afaceri incluşi în clasamentul Hurun sunt membri de partid, în scădere de la aproximativ o treime cu cinci ani în urmă.
În alte părţi, un astfel de nivel al avuţiei ar da naştere unei elite extraordinare, însă în China un nivel ridicat al avuţiei se poate traduce uşor într-o vulnerabilitate sporită. Într-o ţară în care acuzaţiile aduse de poliţie echivalează cu o condamnare, unul din puţinele lucruri care nu se pot cumpăra este un avocat bun. Cu cât un chinez contestă mai aprig acuzaţiile ce i se aduc, cu atât creşte probabilitatea ca acesta sau aceasta să primească o pedeapsă mai dură.
În orice conflict dintre partid şi sectorul privat, puţini se îndoiesc cine va ieşi câştigător. Există însă riscul ca Xi să înregistreze o victorie pirică care să-i încurajeze pe oamenii de afaceri bogaţi ai Chinei să-şi mute banii şi familiile în alte ţări.
Îngrijorător pentru partid într-o perioadă de încetinire a creşterii economice, există riscul alienării miliardarilor în dolari care angajează 1% din forţa de muncă a Chinei şi care generează 5% din veniturile fiscale ale guvernului, potrivit Hurun Report.
Yan Jiehe, un magnat din construcţii care a acumulat una dintre cele mai mari averi din China, avertizează că efectele unei ample campanii împotriva sectorului privat ar fi dramatice: “Dacă antreprenorii suferă, întreaga naţiune va avea de suferit”.
