Business Internaţional

China intervine. Preşedintele Xi Jinping cere negocieri pentru oprirea războiului din Ucraina şi evitarea unei crize nucleare

China intervine. Preşedintele Xi Jinping cere negocieri...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

04.11.2022, 17:39 2618

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a pledat vineri, la întâlnirea cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, pentru acţiuni diplomatice în sensul opririi războiului din Ucraina şi evitării unei crize nucleare în Europa şi în Asia.

"Comunitatea internaţională trebuie să respingă ameninţările privind folosirea armelor atomice. Sunt necesare acţiuni comune pentru evitarea unei crize nucleare în Asia şi în Europa", a declarat Xi Jinping, conform Ministerului de Externe de la Beijing, cu ocazia întâlnirii cu Olaf Scholz, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Liderul de la Beijing a îndemnat toate părţile implicate în războiul ruso-ucrainean "să dea dovadă de raţiune şi reţinere şi să reia cât se poate de rapid contactele în sensul organizării negocierilor de pace".

Anterior, cancelarul Olaf Scholz a afirmat că îi va cere preşedintelui Chinei, cu ocazia întâlnirii de la Beijing, să exercite influenţă asupra Rusiei pentru oprirea războiului din Ucraina. Scholz a afirmat, după discuţii cu premierul Chinei, Li Keqiang, că Berlinul şi Beijingul sunt de acord că ameninţările Rusiei privind potenţiala folosire a armelor nucleare sunt "inacceptabile", iar un astfel de atac ar depăşi o "linie roşie" în relaţiile internaţionale.

Premierul Chinei, Li Keqiang, a afirmat că este de acord cu Germania asupra necesităţii găsirii unei soluţii pentru "oprirea rapidă" a războiului din Ucraina. "Nu ne putem permite o nouă escaladare a conflictului", a afirmat Li Keqiang, îndemnând Rusia şi Ucraina să reia negocierile pentru o soluţie diplomatică.

China, care a îmbunătăţit relaţiile cu Rusia în ultimii ani, a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a evidenţiat importanţa respectării suveranităţii tuturor naţiunilor. Săptămâna trecută, Ministerul chinez de Externe a îndemnat Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO