Gigantul auto chinez SAIC îşi va construi prima fabrică de maşini electrice din Europa în A Coruna, Spania. Construcţia ar urma să înceapă în 2027, iar fabrica ar deveni operaţională înainte de finalul anului 2028, cu o ţintă de producţie de 120.000 de unităţi pe an.
În ultimele săptămâni, mai multe branduri auto chineze şi-au exprimat intenţia de a fabrica în Europa pentru cucerirea pieţei europene, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă constructorii auto tradiţionali de aici.Mai multe companii chineze ar putea pătrunde şi în SUA după ce Trump şi Xi au convenit să înfiinţeze un „consiliu de investiţii“.
Made in China devine astfel made by China în întreaga lume, scrie The Wall Street Journal. Confruntate cu tarife occidentale mai mari şi cerere slabă pe plan intern, mai multe fabrici chineze se mută în străinătate, producând de toate, de la electrocasnice la autovehicule, din America de Nord şi de Sud până în Europa de Est. Mulţi lideri, în special din SUA şi Europa, sunt îngrijoraţi că firmele chineze aduc cu ele concurenţa brutală şi acerbă a Chinei, putând zdrobi companiile locale deja existente şi reduce salariile.
După decenii în care China a produs o mare parte din consumul mondial în interiorul vastelor sale graniţe, fabricile sale se confruntă acum cu supracapacitate, concurenţă acerbă şi consum intern slab. Acest lucru a dus la scăderea preţurilor şi a erodat profiturile, făcând companiile precaute în a investi pe plan local şi dornice să se extindă în străinătate.
Anul trecut, investiţiile directe realizate de chinezi peste graniţe au crescut cu 7,1% comparativ cu 2024. Între timp, investiţiile interne au scăzut cu 3,8%, primul declin anual înregistrat vreodată.
Însă deşi unii lideri locali salută investiţiile chineze, criticii se tem că producătorii chinezi ar putea obţine acces la pieţe de consum profitabile fără a genera la fel de multe locuri de muncă locale sau valoare economică precum firmele pe care ameninţă să le înlocuiască.