China, noul tigru economic al lumii, a cumpărat în primele patruluni ale acestui an datorii suverane europene în valoare mai maredecât cea a activelor denominate în dolari achiziţionate înaceeaşi perioadă, se arată într-o analiză a băncii britaniceStandard Chartered. Banca apreciază că orientarea către euro faceparte din eforturile Beijingului de a diversifica investiţiile învalută, concentrate pe moneda americană.
Din rezervele în valută de aproape 200 de miliarde de dolariacumulate în ianuarie-aprilie, China a canalizat 150 de miliarde dedolari în active străine nedenominate în dolari, scrieMarketWatch.
Noul trend al achiziţiilor ar putea reflecta preferinţaautorităţilor chineze pentru active cu randamente mai mari, aafirmat Stephen Green, economist al băncii britanice. Ofertele deobligaţiuni ale europenilor prevăd câştiguri mai mari decât celeale americanilor.
Nu sunt dovezi că Beijingul îşi diversifică deţinerile dejaexistente de datorii americane, deşi a fost un vânzător net deinstrumente financiare emise de Trezoreria SUA cu scadenţe de un ansau mai mici, orientându-se în schimb spre datorii americane cumaturităţi mai mari şi randamente uşor mai ridicate, a spus Green.China este cel mai mare deţinător străin de instrumente financiareamericane, cu active de 1.611 miliarde de dolari la finele luniiiunie 2010.
La sfârşitul anului trecut, 65% din portofoliul chinez de valutăera investit în active denominate în dolari. "Dorinţa Beijinguluide a diversifica contrabalansează îngrijorările legate dedificultăţile actuale ale Europei", a menţionat economistul,adăugând că Europa este singura alternativă ca piaţă de datoriisuficient de mare pentru a absorbi o cantitate semnificativă dinrezervele nou-acumulate de China.
Green a atenţionat că identificarea achiziţiilor de obligaţiuniîn euro suverane sau emise de companii nu a fost uşoară, deoarecenu există o autoritate care să ţină evidenţa originilortranzacţiilor. El a calculat că dacă Beijingul a cumpărat 10% dinobligaţiunile cu ratingul "AAA" (cel mai mare posibil) emise deGermania şi Franţa în primele cinci luni ale anului, investiţiilear valora 24 de miliarde de dolari. "Este foarte probabil ca statulchinez să fi fost un cumpărător şi mai mare", a subliniatGreen.
Printre alte investiţii financiare pe care China le-ar puteaurmări în Europa se numără obligaţiunile "AAA" emise de FondulEuropean de Stabilitate Financiară şi Mecanismul European deStabilitate Financiară, structuri stabilite de liderii Europeipentru a proteja statele vulnerabile din regiune. China acumpărat, probabil, 10-15% din titlurile pe care fondul le-a emisîn luna mai, aceste investiţii fiind echivalente cu 1,5 mld. euro,potrivit estimărilor Standard Chartered.
În ultimele luni, liderii chinezi au promis de mai multe ori căvor ajuta statele care se confruntă cu probleme din cauza crizeidatoriilor, scrie Financial Times.
În acelaşi ton, ministrul de externe chinez a declarat marţi căstatul vrea să ajute ţările europene să ajungă la o creştereeconomică stabilă. În această săptămână, premierul chinez WenJiabao va vizita Ungaria, Germania şi Marea Britanie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels