Business Internaţional

China pune 100 mld. dolari pe masă pentru Europa, dar vrea la schimb "puţin mai multă înţelegere"

China pune 100 mld. dolari pe masă pentru Europa, dar vrea la schimb "puţin mai multă înţelegere"

Autor: Marius Oncu

03.11.2011, 13:21 2753

China ar putea oferi Europei sprijin financiar totalizând 100 miliarde dolari, a declarat un consilier de la banca centrală chineză, însă trebuie îndeplinite unele condiţii, iar Europa să arate "puţin mai multă înţelegere pentru interesele Chinei", potrivit Le Figaro, citat de Wall Street Journal.

"China este gata să ajute Europa. Prima condiţie ar fi siguranţa că Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară va fi eficientă în a ajuta la stabilizarea situaţiei din Europa", a spus consilierul Li Daokui (foto), care conduce şi centrul China în Economia Mondială.

China se aşteaptă totodată ca Uniunea Europeană să ofere o serie de garanţii, a adăugat el.

Dacă aceste condţii sunt îndeplinite, "o sumă de circa 100 de miliarde de dolari nu este de neconceput", a spus oficialul chinez.

Întrebat dacă autorităţile chineze vor cere ceva în schimbul sprijinului, consilierul a afirmat că "nu ar fi nerezonabil să se ceară măcar un pic mai multă înţelegere pentru interesele Chinei".

Liderii statelor G20, între care şi China, se întâlnesc joi şi vineri la Cannes, criza din zona euro fiind principalul subiect pe agenda discuţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO