China îşi încheie în prezent aproape o treime din schimburile comerciale de 6.200 miliarde de dolari în yuani în loc de dolari, în creştere de la 20% în 2022.
Totuşi, din cauza dezechilibrelor economice şi controalelor stricte de capital, moneda sa nu va putea uzurpa cu adevărat dolarul american, scrie Deutsche Welle.
Eforturile Chinei de a-şi reduce dependenţa de dolarul american s-au cristalizat în timpul crizei financiare globale din 2008-2009. Alarmată de tipărirea agresivă de bani a băncii centrale americane, banca centrală chineză a lansat un program pilot în iulie 2009 pentru a reglementa comerţul transfrontalier în yuani pentru prima dată.
Acesta a marcat începutul unei campanii de 16 ani în urma căreia yuanul este folosit acum pentru decontarea a 30% din comerţul global cu bunuri al Chinei, în valoare de 6.200 miliarde de dolari.
Dacă sunt incluse toate plăţile transfrontaliere, ponderea yuanului urcă la 53%, devansând comerţul în dolari al Chinei pentru prima dată în 2023. Într-un alt moment major, yuanul a luat pentru scurt timp faţa euro anul trecut devenind a doua cea mai utilizată monedă în finanţarea comerţului global, deşi cu o cotă de 5,8% din piaţă faţă de cea de 82% a dolarului. Ponderea yuanului în rezervele valutare globale a atins de asemenea cel mai ridicat nivel din istorie în al doilea trimestru al anului, la 2,4%.
În timp ce ţările BRICS au analizat recent alternative la dolar, China are o abordare mai pragmatică, consolidând constant rolul yuanului în comerţul global, menţinând în paralel controlul asupra schimbului valutar.
„China vrea ca yuanul să devină internaţionalizat pentru comerţ, pentru economia reală“, a declarat Miguel Otero-Iglesias, de la Elcano Royal Institute din Madrid. „Beijingul este mai puţin interesat ca yuanul să devină o monedă financiară“.
Dacă Beijingul ar permite ca yuanul să fie folosit pe pieţele financiare globale pentru fluxuri de capital, investiţii şi instrumente financiare, cât şi pentru comerţ, controlul Partidului Comunist al ţării asupra sistemului său de credit local ar slăbi.
Potrivit lui Dan Wang, de la Eurasia Group, o descriere mai corectă a intenţiei Chinei este de regionalizare a yuanului, şi nu de dedolarizare. În timp, în special când va dispune de putere de negociere, China ar putea cere o pondere mai ridicată a comerţului în yuani, arată acesta.
Un al treilea pilon al eforturilor Beijingului de creştere a utilizării yuanului este creditarea externă, care integrează moneda chineză în structurile de datorii ale ţărilor aflate în curs de dezvoltare. Dincolo de comerţ şi creditare, Beijingul şi-a construit o a treia linie de apărare: o arhitectură financiară separateă care poate opera independent de sistemele dominate de dolar.
Spre deosebire de monedele occidentale, yuanul rămâne strict controla de Beijing şi nu poate fi schimbat liber cu alte monede fără supervizarea guvernului. Dar din această cauză, yuanul nu va deveni probabil moneda financiară dominantă, strategia prudentă a Beijingului urmând să limiteze cât de departe poate merge yuanul.
Efortul de creştere a comerţului în yuani se loveşte de asemenea de obstacole legate de propriile dezechilibre economice ale Chinei. Fabricile chineze produc peste nevoile ţării, astfel că Beijingul trebuie să se bazeze mai mult pe exporturi pentru a-şi creşte economia. În lipsa unei cereri externe consistente, creşterea comerţului în yuani ar putea stagna.
Dacă China cere ca un număr în creştere de tranzacţii să fie decontate în propria monedă, partenerii comerciali trebuie să fie dispuşi să accepte, iar pentru aceasta, spun analiştii, este nevoie de mai multă încredere, instituţii transparente şi o economie mai puternică.
