Business Internaţional

China vs. sectorul tech: Xiaomi atrage 1,2 miliarde de dolari pentru a se feri de atacurile Beijingului. Între timp, grupul de date medicale LinkDoc renunţă la listarea pe bursa americană

China vs. sectorul tech: Xiaomi atrage 1,2 miliarde de dolari pentru a se feri de atacurile Beijingului. Între timp, grupul de date medicale LinkDoc renunţă la listarea pe bursa americană

Foto: Un panou 3D din districtul Jiangbei marchează împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Chinez

Autor: Eduard Ivanovici

10.07.2021, 13:00 128

Xiaomi, al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, va atrage 1,2 miliarde de dolari printr-o emisiune de titluri de datorie, într-o perioadă în care autorităţile de la Beijing continuă să ţină în frâu giganţii tech din China, scrie CNBC.

Xiaomi va emite 800 de milioane de dolari în obligaţiuni cu maturitate de 10 ani şi un cupon de 2,875% pe an. Banii vor fi folosiţi pentru „obiective generale de nivel corporate”.

Producătorul de electronice va mai emite 400 de milioane de dolari în aşa-numite bonduri verzi, cu un cupon de 4,1% pe an. Bondurile verzi sunt emise pentru a strânge fonduri prin care se urmăreşte susţinerea proiectelor de mediu, cum ar fi cele regăsite în „Green Finance Framework” din cadrul Xiaomi.

Compania a declarat recent că intenţionează să se extindă la nivel global şi plănuieşte să atace noi segmente, precum cel dedicat maşinilor electrice. În martie, Xiaomi a anunţat că îşi va lansa propria sa divizie de maşini electrice, urmând să investească 10 miliarde de dolari în următorul deceniu.

Didi se prăbuşeşte cu 30% pe bursă. Compania pierde rapid 22 mld. dolari din valoarea de piaţă şi scade sub nivelul înregistrat datorită IPO-ului

Firma a atras cei 1,2 miliarde de dolari într-un moment în care Beijingul continuă să înăsprească măsurile aplicate asupra sectorului tech. În ultimul an, guvernul a introdus o serie de legi cu privire la fintech-uri, protecţia datelor şi normele antitrust.

În ianuarie, administraţia Trump a numit Xiaomi drept una dintre companiile militare ale Partidului Comunist Chinez, ceea ce a însemnat că americanii nu ar mai fi putut cumpăra acţiunile producătorului. Totuşi, ordinul fostului preşedinte a fost respins în instanţă la începutul primăverii.

Zilele trecute, grupul chinez de date medicale LinkDoc a renunţat la planurile reprezentate de oferta publică iniţială din Statele Unite din cauza daunelor provocate de Beijing asupra companiilor listate pe pieţele externe, abandonând un IPO estimat la 211 milioane de dolari. Totuşi, analiştii se aşteaptă la tot mai multe decizii de acest fel în viitorul apropiat.

Ce se întâmplă cu oamenii de afaceri chinezi care au intrat pe „lista neagră” a Partidului?

Anul acesta au fost strânşi 12,5 miliarde de dolari din listările a 34 de firme chineze în Statele Unite, de la 1,9 de dolari din 14 de acorduri în aceeaşi perioadă din 2020.

În mai, agenţia de ştiri Reuters scria că Beijingul presează platforma audio Ximalaya să renunţe la planurile de listare pe piaţa americană de capital şi să îşi îndrepte în schimb atenţia asupra bursei din Hong Kong. O sursă a publicaţiei a declarat că liderii de la Beijing se tem că organele de reglementare din SUA vor obţine acces la documentele de audit ale firmelor chineze listate la New York.

 
AFACERI DE LA ZERO