Mai multe companii chinezeşti, printre care producătorul de echipamente Jiangsu Hagong Intelligent Robot, intenţionează să depună o ofertă pentru compania germană FFT, care ar putea fi evaluată la până la 712 milioane de dolari, surse familiare cu situaţia au declarat pentru Reuters. Se estimează că FFT, producător de echipamente de producţie pentru constructorii auto, deţinut de Aton, va fi evaluat la de aproximativ 8-10 ori valoarea câştigurilor estimate pe 2017, de aproximativ 60 milioane de euro, a declarat o altă sursă. Interesul chinezilor legat de FFT survine în contextul eforturilor celei de-a doua mari economii a lumii de a creşte producţia de bunuri fabricate locale în zece sectoare de bază.