• Leu / EUR4.7260
  • Leu / GBP5.3065
  • Leu / USD4.2193
Business Internaţional

Christian Lindner, liderul liber-democraţilor, este starul în plină ascensiune al politicii germane. L-ar putea detrona pe Schaeuble ca ministru de finanţe

Christian Lindner, liderul liber-democraţilor, este starul în plină ascensiune al politicii germane. L-ar putea detrona pe Schaeuble ca ministru de finanţe

Christian Lindner, liderul liber-democraţilor, ar putea deveni al doilea om în stat în Germania

Autor: Bogdan Cojocaru

27 sep 2017 628

Necunoscut în străinătate, la 38 de ani Christian Lindner, liderul Parti­dului Liber-Demo­crat (FDP), este starul în plină ascen­siune al politicii germane.

Cu mesaje şi idei mai tranşante decât cele ale cancelarului Merkel, şi-a tras partidul de pe marginea prăpastiei şi a devenit omul cheie pentru formarea noului guvern.

Alegerile de duminică i-au adus tânărului şi carismaticului Lindner şansa de a deveni ministru de finanţe sau de externe, funcţii întrecute ca importanţă doar de cea de cancelar. Spre comparaţie, actualul ministru de finanţe al Germaniei Wolfgang Schaeuble are 75 de ani. Executivii din industria germană, care s-au grăbit să critice ascensiunea partidului xenofob de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, văd în formaţiunea lui Lindner o oportunitate pentru moder­nizarea economiei.

După alegerile federale, cu retragerea social-democraţilor în opoziţie, Merkel se vede nevoită să negocieze formarea unei noi coaliţii cu FDP şi cu Verzii. Lindner a promis că nu va acepta o înţelegere care să nu schimbe direcţia guvernului. Politicianul a neliniştit pieţele financiare cu un discurs în favoarea unui tratament mai dur pentru statele membre ale zonei euro care se abat de la disciplină, sugerând chiar că ţări precum  Grecia ar trebui să părăsească cel puţin temporar uniunea monetară dacă nu pot respecta regulile, scrie Deutsche Welle. Pe de altă parte, a cerut o poziţie mai laxă faţă de Brexit, argumentând că Germania şi UE vor avea de câştigat dacă Marea Britanie rămâne o economie puternică. De asemenea, Lindner a sugerat că este nevoie de mai multă flexibilitate în relaţiile cu Rusia, el acceptând anexarea Crimeei ca fapt împlinit.

Acestea sunt poziţii radicale din partea unui politician care va deveni al doilea om în stat.

Nu doar că sunt mai bine definite decât cele ale vechiului guvern, dar sunt contrare în multe privinţe acelora ale altor copii minune ai politicii europene cum ar fi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. La câteva ore de la aflarea rezultatelor alegerilor, Lindner a reamintit că va stabili limite viziunilor lui Macron despre Europa, cum ar fi propunerea unui buget special pentru zona euro.

Lindner este un star politic în plină ascensiune de ani de zile în Germania. Şi-a reconstruit partidul după dezastrul din alegerile federale din 2013, când liberalii au căzut sub pragul de 5% din voturi, necesar pentru intrarea în parla­ment, pentru prima dată în istoria post­belică, iar cu un rezultat de 11% în ale­gerile de duminică a depăşit son­da­jele germane, de obicei foarte precise (ace­leaşi sondaje au subestimat şi sprijinul pentru Alternativa pentru Germania, partid care cu 13% din voturi a ajuns a treia forţă politică în ţară).

Puternica industrie germană vede reînvierea FDP accelerând tranziţia spre digital, notează Reuters. Executivii companiilor industriale vor ca trecerea la serviciile digitale să fie o prioritate pentru FDP, un partid pro-business. Partidul a promis că va tăia taxele şi va majora investiţiile în infrastructură. O parte din fonduri ar urma să fie strânse din privatizări.

Investiţiile în reţele telecom de mare viteză şi în automatizare ar accelera activitatea economică şi ar îmbunătăţi competitivitatea interna­ţio­nală. Aceste lucruri sunt cerute de mult timp de companiile care produc pentru export.

„Este nevoie urgent de investiţii în educaţie şi în infrastructură digitală“, spune Werner Baumann, CEO-ul Bayer, unul dintre cei mai mari producători de chimicale din Europa.

FDP şi Verzii, posibilul partener la guvernare, văd ceva teren comun în ceea ce priveşte domenii precum digitalizarea şi reforma educaţiei, a afirmat Lindner.

În privinţa reformării Europei, cele două partide sunt în mod normal pe poziţii contrare. Verzii vor mai multă integrare europeană, în timp ce FDP vrea îngheţarea procesului. Merkel vrea o „Europă mai puternică“. Însă luni, prima zi după alegeri, formaţiunile au transmis mesaje remarcabil de asemănătoare.  Ambele partide au arătăt semne de „prietenie“ pentru Macron, care a promis în campania sa electorală că va „relansa“ Uniunea Europană în tandem cu Germania.

„Avem un mare interes în succesul şi puterea Franţei“, a explicat Lindner la o conferinţă de presă. „Germania nu va deveni mai puternică dacă Franţa devine mai slabă. Europa va profita în întregul ei dacă toţi membrii săi revin pe calea succesului economic. De aceea îi dorim lui Macron toate cele bune.“

Deşi programele de partid diferă în privinţa reformării Europei, mesajele similare de după alegeri arată că Verzii şi FDP vor să găsească un numitor comun.

FDP are o lungă tradiţie ca făuritor de regi în coaliţia de guvernare. Fostul lider al partidului Hans-Dietrich Genscher a rămas în guvern 18 ani în condiţiile în care decizia sa unilaterală de a sprijini pe altcineva a scos din guvern un cancelar, pe Helmut Schmidt, şi l-a adus în loc pe Helmut Kohl.

Liderul FDP a fost implicat în câteva încercări nereuşite de startup-uri în tinereţe. Când a fost criticat din această cauză într-o dezbatere în parlament de un politician social-democrat, Lindner a întors discuţia în favoarea sa în ceea ce a devenit un clip viral pe YouTube. Lindner i-a reproşat politicianului atitudinea care i-a descurajat pe tinerii germani să-şi asume riscuri de teama că vor fi stigmatizaţi pe viaţă. „Puteţi face aşa cu mine. Sunt preşedintele FDP şi sunt obişnuit cu acuzaţiile“, i-a spus Lindner social-democratului. „Însă imaginaţi-vă efectul pe care retorica dumneavoastră idioată o are asupra tinerilor întreprinzători.“ Cu câteva zile înaintea alegerilor, revista Stern a dezgropat un clip video cu Lindner la 18 ani vorbind plin de încredere la lansarea unui startup de-al său. Era încă în liceu.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7260
Diferență: 0,0233
Ieri: 4.7249
Azi: 4.2193
Diferență: -0,1136
Ieri: 4.2241
Azi: 5.3065
Diferență: 0,2645
Ieri: 5.2925
Azi: 4.2262
Diferență: 0,0947
Ieri: 4.2222