Business Internaţional

Chrysler Building a fost cumparata de un fond din Orientul Mijlociu

11.07.2008, 17:27 13

Un fond de investitii suveran din Abu-Dhabi a achizitionat cea mai mare parte a Chrysler Building, una dintre cladirile-emblema ale New Yorkului, scrie The Wall Street Journal. Abu Dhabi Investment Council va prelua 90% din cladire, in schimbul careia va plati 800 mil. dolari (509 mil. euro). Tishman Speyer Properties, o companie imobiliara din New York, va detine restul de 10%, revenindu-i in acelasi timp si atributia de a administra cladirea. Fondul de investitii din Abu Dhabi a achizitionat o mare parte din cladire de la un fond de investitii administrat de Prudential Real Estate Investors, divizie a asiguratorului Prudential Financial. O alta parte a fost cumparata de la Tishman Speyer, care anterior detinea 25% din cladire. Tranzactia vine intr-o perioada caracterizata de turbulente pe piata imobiliara americana si evalueaza cladirea la 890 mil. dolari sau 742 de dolari pe metrul patrat. Aceasta are peste 1,2 milioane de metri patrati de spatii comerciale si de birouri. Cooper Union, o scoala de arta si design, continua sa detina terenul pe care este construita cladirea, primind o chirie in baza unui contract pe termen lung. Cladirea de 77 de etaje este construita in stilul Art Deco, iar in momentul in care a fost finalizata, in 1930, era cea mai inalta cladire din lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO