Business Internaţional

Cinci luni de guvernare militară în Egipt, marcate de incidente şi proteste

Autor: Mediafax

03.08.2011, 09:42 74

Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, este judecat, începând de miercuri,pentru corupţie şi crime comise împotriva protestatarilor care auparticipat la revoltele de la începutul acestui an.

După înlăturarea de la putere a fostului preşedinte, armata apreluat puterea pentru a asigura tranziţia către un regim democrat,însă protestele au continuat, manifestanţii cerând accelerareareformelor.

Mediafax prezintă o cronologie a principalelor evenimentepetrecute în Egipt după mişcarea de contestare populară, a căreireprimare s-a soldat cu cel puţin 850 de victime.

FEBRUARIE 2011

- 11 februarie: Preşedintele Mubarak demisionează şi predăputerea Consiliului Suprem al Forţelor Armate, condus de mareşalulHussein Tantaoui. Partidul său anunţă că acesta se află la Sharmel-Sheikh.

- 12 februarie: Armata promite o "tranziţie paşnică" spre "oputere civilă aleasă", după care suspendă Constituţia şi dizolvăParlamentul.

- 21 februarie: Blocarea averilor lui Mubarak şi ale familieisale.

MARTIE

- 3 martie: Essam Sharaf este numit premier.

- 15 martie: Ministerul de Interne anunţă desfiinţareaSecurităţii de Stat şi promite înlocuirea acesteia cu un organismcare să manifeste mai mult respect faţă de drepturilecetăţenilor.

- 19 martie: Referendum asupra Constituţiei: 77,2 la sută dintrecetăţeni votează "da".

- 21 martie: UE blochează averile lui Mubarak şi a 18 apropiaţiai acestuia.

- 28 martie: Armata promulgă o versiune amendată a legiipartidelor, facilitând formarea acestora, dar interzicând, încontinuare, constituirea de formaţiuni politice pe bazereligioase.

APRILIE

- 8 aprilie: O persoană este ucisă la Cairo, în timpuldispersării unei manifestaţii la care participau câteva zeci de miide persoane.

- 13 aprilie: Hosni Mubarak este plasat în detenţie preventivă,într-un spital din Sharm el-Sheikh, unde a fost internat în urmaunei crize cardiace.

- 16 aprilie: Partidul Naţional Democrat (PND), aflat la putereîn regimul Mubarak, este dizolvat.

MAI

- 7 mai: Confruntări între musulmani şi creştini, într-uncartier din Cairo, soldate cu 15 morţi şi peste 200 de răniţi.

- 17 mai: Soţia fostului preşedinte, Suzanne, este eliberată,după ce predă averea statului.

IUNIE

- 1 iunie: Procesul lui Hosni Mubarak şi al celor doi fii aisăi, pentru uciderea manifestanţilor şi corupţie, este stabilit la3 august. Potrivit avocatului său, fostul preşedinte suferă de uncancer la stomac.

- 6 iunie: Partidul Libertăţii şi Justiţiei, provenit dininfluenta mişcare Fraţii Musulmani, este legalizat.

-21 iunie: Fraţii Musulmani se angajează într-o strategie dealianţe cu alte partide, inclusiv liberale şi de stânga.

- 28 iunie: Anunţarea dizolvării Consiliilor Municipale alese înregimul Mubarak.

- 28-29 iunie: Confruntări violente între poliţişti şimanifestanţi, la Cairo, în urma cărora sunt rănite 1.036 depersoane.

IULIE

- 13 iulie: Anunţarea concedierii a câteva sute de angajaţi dincadrul poliţiei. Amânarea cu o lună sau două a alegerilorlegislative din septembrie.

- 16 iulie: Armata promite limitarea proceselor în tribunalemilitare.

- 19 iulie: Agenţia oficială Mena anunţă că Mubarak îşi pierde,uneori, cunoştinţa.

- 21 iulie: Remaniere a Guvernului condus de Essam Sharaf, darcare nu detensionează situaţia, o parte a miniştrilor din noulCabinet servind şi în timpul lui Mubarak.

- 23 iulie: Peste 200 de răniţi în confruntări, la Cairo, întremanifestanţi şi susţinători ai militarilor.

- 25 iulie: Justiţia îl pune sub acuzare pe fostul premier AhmadNazif.

- 27 iulie: Mubarak refuză să mănânce şi este "extrem deslăbit".

- 28 iulie: Hosni Mubarak va fi judecat la Cairo, anunţă Mena.Ministrul Sănătăţii, Amr Hilmi, anunţă că starea de sănătate afostului preşedinte este "bună" şi că poate fi transferat, pentruprocesul său.

- 29 iulie: Manifestaţie gigantică la Cairo, în principal laapelul islamiştilor. Patru morţi, în violenţe înregistrate laEl-Arich (Sinai).

- 31 iulie: Activiştii aflaţi în tabăra Piaţa Tahrir îşisuspendă protestele pe timpul Ramadanului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO