Business Internaţional

Cine este Marcela Topor, ”Prima doamnă a Cataloniei”. Jurnalista româncă este căsătorită cu liderul catalan Carles Puigdemont

Cine este Marcela Topor, ”Prima doamnă a...

Autor: Alex Ciutacu

03.10.2017, 15:22 2643

Carles Puigdemont este un fost jurnalist, actual preşedinte ales al Generalităţii din Catalonia, şi în acelaşi timp cel mai influent om în mişcarea separatistă care  se desfăşoară în Spania, iar soţia acestuia este jurnalista româncă Marcela Topor, supranumită „regina independenţei”.

Carles Puigdemont i Casamajó a fost jurnalist, activist politic, primar al Gironei, deputat în Parlamentul Cataloniei şi preşedinte al Asociaţiei Municipiilor pentru Independenţă.

Acesta este liderul catalan care conduce mişcarea separatistă. El a acuzat ieri autorităţile spaniole că în timpul referendumului pentru independenţa Cataloniei că au folosit violenţă „nejustificată, disproporţionată şi iresponsabilă”.

Violenţa folosită de poliţia spaniolă a avut ca scop prevenirea votului în cadrul activităţii pe care autorităţile au desemnat-o drept ilegală, de referendum pentru independenţă.

Alături de liderul hotărât se află o româncă, Marcela Topor, care conduce Catalonia Today, un ziar în limba engleză, precum şi un program de televiziune, Catalan connections, care conţine interviuri în limba engleză cu rezidenţi străini în Catalonia şi este difuzat pe postul El Punt Avui TV, potrivit Wikipedia.

Absolventă a Universităţii din Bucureşti aceasta este o adeptă declarată a ideologiei separatiste, susţindându-şi soţul prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţia, prin intermediul trustului media pe care îl conduce, acesta fiind fondat de Carles Puigdemont.

Marcela Topor l-a cunoscut pe Carles Puigdemont când era membră a unei trupe de teatru aflată în turneu în Spania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO