Business Internaţional

Cine va avea de câştigat de pe urma dramei venezuelene?

Cine va avea de câştigat de pe urma dramei venezuelene?

Autor: Catalina Apostoiu

30.01.2019, 00:05 1670

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sancţiuni împotriva companiei energetice de stat a Venezuelei Petroleos de Venezuela, sau PDVSA. Ţări cum ar fi China şi India vor avea de câştigat de pe urma impunerii sancţiunilor, în condiţiile în care sancţiunile respective vor forţa Venezuela să-şi vândă produsele energetice la discounturi mari, spun experţii. În acelaşi timp, raliul obligaţiunilor venezuelene generat de speranţa schimbării regimului ţării a adus câştiguri grase celor mai mari creditori ai ţării, cum ar fi BlackRock, T Rowe Price, Stone Harbor şi Goldman Sachs Asset Management.

Sancţiunile „vor eroda semnificativ cashflow-ul guver­nului venezuelean“, a declarat Risa Grais-Targow, director în cadrul Eurasia Group, pentru CNBC. „PDSVA va fi nevoită să aplice discounturi mari la vânzările de petrol.“

Sancţiunile Washingtonului au menirea de a pune presiune pe liderul socialist Nicolas Maduro să se retragă. Potrivit estimărilor americanilor, în urma sancţiunilor vor fi blocate active de stat de aproximativ 7 miliarde de dolari, iar veniturile la export pierdute reprezintă aproximativ 11 mi­liarde de dolari.

Secretarul Trezoreriei americane Steven Mnuchin a declarat că PDSVA este folosită de oficiali şi oameni de afaceri pentru deturnare de fonduri şi corupţie. Sancţiunile vor fi ridicate numai când regimul actual predă controlul PDSVA unui viitor guvern.

Cât priveşte obligaţiunile Venezuelei, ţara a intrat în default pe majoritatea datoriilor din noiembrie 2017, iar sancţiunile americane înseamnă că negocierea unei restructurări este practic imposibilă. Totuşi, încrederea că acest impas va fi depăşit a generat un raliu major al obligaţiunilor venezuelene, potrivit Financial Times.

Printre cei care au câştigat de pe urma raliului se numără un fond de 1,2 mld. $ al Stone Harbor, administrat de

Jim Craige, fondul T Rowe al lui Mike Cornelius şi un fond de 2,7 mld. $ al BlackRock.

Un alt câştigător important este Goldman Sachs Asset Management. „Cel mai important lucru este ca criza umanitară, economică şi politică prin care trece ţara să ia sfârşit“, a declarat un purtător de cuvânt al Goldman.

Shamaila Khan, director în cadrul AllianceBernstein, anticipează că situaţia din Venezuela va duce la o schimbare de regim, însă este dificil de estimat când se va produce acest lucru. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO