Sumele rămase în depozitele de peste 100.000 de euro de la Laiki ar putea fi recuperate abia peste câţiva ani.
Şeful băncii centrale a Ciprului, Panicos Demetriades, a declarat că deponenţii Bank of Cyprus ar putea pierde până la 40% din depozite, scrie Wall Street Journal. Într-un interviu pentru un post TV, ministrul de Finanţe, Michael Sarris, a afirmat că deponenţii de la Laiki ar putea recupera doar o cincime din sumele care depăşesc 100.000 de euro şi ar putea fi nevoiţi să aştepte mai mulţi ani pentru a-şi primi banii.
Autorităţile vor numi un administrator special pentru a supraveghea închiderea Laiki şi fuziunea activelor solide cu Bank of Cyprus, a informat Demetriades. Planurile de a numi un administrator special l-au determinat pe preşedintele Bank of Cyprus să demisioneze marţi.
"Nu ne aflăm în postura de a furniza un procentaj exact în acest moment, dar este de circa 40%", a spus şeful băncii centrale referitor la suma care va fi preluată din depozitele mai mari de 100.000 de euro de la Bank of Cyprus.
Potrivit estimărilor autorităţilor, pierderile vor afecta circa 19.000 de deponenţi de la Bank of Cyprus, care deţin împreună depozite negarantate de 8,1 miliarde de euro. Depozitele negarantate, de circa 3,2 miliarde de euro, de la Cyprus Popular Bank vor pierde cea mai mare parte a fondurilor.
"În mod realist, se va recupera foarte puţin. Suma restutită ar putea fi 20%. Cu siguranţă, pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro ar putea fi o pierdere foarte mare", a spus ministrul de Finanţe.
Restructurarea celor mai mari două bănci ale ţării va conduce probabil la dispariţia a mii de locuri de muncă şi pierderi consistente pentru deponenţii cu sume mari în băncile locale.
Băncile cipriote sunt închise de pe 15 martie şi urmează să reia activitatea joi. Autorităţile financiare fac eforturi "supraomeneşti" pentru a respecta termenul limită de a deschide băncile joi, a spus Demetriades.
Ca urmare a temerilor că deschiderea băncilor va duce la retrageri masive de fonduri, guvernul pregăteşte instituirea de măsuri de control al capitalului, pentru prima dată într-o ţară din zona euro.
Ministrul de Finanţe a promis că măsurile de control al capitalului, care vor include de la blocarea tranzacţiilor electronice la controlul pentru bani în aeroporturi, vor fi în vigoare doar o scurtă perioadă.
Cyprus Popular Bank (Laiki) deţine în România Marfin Bank România, iar Bank of Cyprus operează sub brand propriu.