Business Internaţional

Comisarii europeni îşi vâră nasul în afacerile nucleare sponsorizate de ruşi ale Ungariei

Comisarii europeni îşi vâră nasul în afacerile nucleare sponsorizate de ruşi ale Ungariei

Cele patru reactoare nucleare ale centralei de la Paks produc peste 40% din energia electrică generată în Ungaria

Autor: CătăIina Apostoiu

03.07.2015, 00:04 931
Comisia Europeană a lansat o anchetă oficială din cauza suspiciunilor că proiectul de extindere a singurei centrale nucleare a Ungariei va folosi ilegal subvenţii de la stat, scrie Budapest Business Journal.

Ancheta privitoare la acest proiect, cunoscut sub denumirea de Paks II şi în care sunt implicate tehnologie rusească şi finanţare de 10 miliarde de euro din partea Moscovei, a fost lansată pe 22 mai anul acesta, iar guvernul ungar a fost informat în legătură cu această acţiune. Un posibil următor pas ar putea fi demararea proce­durilor de infringement împotriva Ungariei.

La baza anchetei se află un studiu trimis Uniunii Europene de către Benedek Javor, membru al Parlamentului European, şi Energiaklub. Studiul respectiv calculează, pe baza informaţiilor cunoscute în prezent cu privire la planurile de extindere, că investiţia nu va ajunge niciodată să fie rentabilă şi că proiectul nu va supravieţui în lipsa unei subvenţii de la stat, practică restricţionată de reglementările UE.

Anterior, Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat într-o conferinţă de presă că orice temeri privitoare la utilizarea subvenţiilor de la stat au fost eliminate.

La începutul anului, spre surprinderea întregii lumi, liderii Ungariei şi Rusiei au semnat la Moscova un acord care permite Rusiei să construiască două noi reactoare la centrala de la Paks. În loc să lanseze o ofertă internaţională, aşa cum a promis, guvernul ungar a ales, într-un mod cât se poate de opac, ca partener în această investiţie Rusia. Toate informaţiile privind alegerea au fost făcute secrete. Treptat, la presiunea presei şi a publicului, s-au aflat detalii despre, spre exemplu, contribuţia financiară a Rusiei: 10 miliarde de euro, adică 80% din costul lucrărilor.

Contractele pentru proiectarea, construirea şi mentenanţa reactoarelor au fost atribuite unei subsidiare a grupului rus Rosatom în decembrie 2014. De asemenea, acordul dintre Rusia şi Ungaria prevedea ca centrala nucleară de la Paks să utilizeze combustibil importat exclusiv din Rusia.

CEO-ul Rosatom a declarat recent că este mulţumit de pregătirile care se fac pentru modernizarea centralei nucleare, exprimându-şi recunoştinţa faţă de guvernul ungar pentru a fi ales tehnologie rusească pentru construcţia noilor reactoare ale centralei.

AFACERI DE LA ZERO