Business Internaţional

Comisia Europeană pregăteşte lansarea reformelor pentru zona euro şi restartarea procesului de convergenţă ispitind Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, să adopte euro. Îi promite şi ajutor

Pèter Rûna, economist maghiar şi asociat la Universitatea Oxford: „Adevărata măsură a prosperităii şi a satisfacţiei oamenilor nu este creşterea PIB, ci a salariilor reale.“

Pèter Rûna, economist maghiar şi asociat la Universitatea Oxford: „Adevărata măsură a prosperităii şi a satisfacţiei oamenilor nu este creşterea PIB, ci a salariilor reale.“

Autor: Bogdan Cojocaru

05.12.2017, 00:07 1483

Bulgaria este pregătită să intre în zona euro şi după ce va adopta euro se poate aştepta la sprijin serios, financiar, dar mai ales tehnic, a afirmat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comi­siei Europene responsabil de euro şi dialog social.

Comisarul a făcut aceste comentarii în contextul în care pe 6 decembrie va anunţa un pachet de reforme prin care CE vrea să facă zona euro mai stabilă, să completeze uniunea economică şi monetară şi să restarteze procesul de convergenţă în UE. 

De teamă că va rămâne la marginea Europei dacă liderii zonei euro decid că UE va avea un viitor doar dacă va deveni o uniune cu două viteze, liderii bulgari s-au angajat să grăbească procesul de adoptare a euro. Exerciţiul de imagine în acest sens al guvernului de la Sofia este serios. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au spus amândoi că sprijină eforturile Bulgariei de a schimba leva cu euro. Cei mai puternici lideri europeni i-au spus premierului Boyko Borissov când acesta i-a vizitat la Berlin şi Paris că vor ajuta Bulgaria să intre în mecanismul ratelor de schimb ERM-2, primul pas important spre adoptarea euro, scrie Bloomberg. De asemenea, au ieşit la rampă specialişti şi analize în care se arată că Bulgaria va fi următoarea ţară care va intra în zona euro. Bulgaria a fost mult timp un exemplu de disciplină bugetară în UE, însă a rămas cea mai săracă naţiune din Uniune.

Spre exemplu, această ţară are a treia cea mai mică datorie guver­namentală, de 27,7% din PIB în al doilea trimestru al acestui an, după cea a Estoniei (8,9% din PIB) şi Luxem­burgului (23,4% din PIB), însă are cel mai mic nivel al PIB per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare, de 48% din media UE în 2016. În România, nivelul este de 59%, iar în Cehia, cea mai evoluată economie din Europa de Est, de 88%, potrivit datelor Eurostat. În Slovacia, singurul stat est-european care a adoptat euro, PIB per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare este de 77% din media UE.

„Economia bulgară este stabilă şi nu i-ar fi greu Bulgariei să intre în camera de aşteptare a zonei euro (ERM-2). Însă după ce ai intrat acolo, îţi trebuie trei ani pentru a avea euro“, a spus comisarul Dombrovskis într-un interviu pentru televiziunea naţională bulgară. El a precizat că CE lucrează la un pachet de reforme pentru completarea uniunii economice şi monetare, scopul fiind de a face zona euro „mai stabilă şi sustenabilă“, adică mai rezistentă la şocuri economice.

„Trebuie, de asemenea, să repornim procesul de convergenţă în UE. Începem o serie de iniţiative precum crearea unei linii de buget separate pentru zona euro în cadrul bugetului european pentru a garanta sustenabilitatea bugetară“, a explicat Dombrovskis.

Bulgaria a mai aplicat pentru intrarea în ERM-2, dar a fost respinsă. De data aceasta, CE are în vedere crearea unui instrument de pre-adoptare pentru a ajuta statele membre care „lucrează serios“ la introducerea euro. Există, de asemenea, iniţiative pentru finalizarea Uniunii bancare şi a Uniunii pieţelor de capital şi pentru întărirea rolului Mecanismului de Stabilitate European, care va deveni Fondul Monetar European.

Separat, la un forum intitulat „Salarii egale pentru munci egale“ organizat la Bruxelles, Pèter Rûna, asociat la renumita universitate Oxford, a explicat că fară convergenţa salariilor, UE nu are niciun viitor.

„Înseamnă să aderi la principalul motiv de existenţă al UE, adică crearea unei uniuni legale pentru construirea unui viitor în siguranţă şi prosper pentru oamenii Europei. Dacă diferenţele salariale rămân la nivelul de acum, UE pur şi simplu îşi va pierde legitimitatea în ochii publicului. Adevărata măsură a prosperităii şi a satisfacţiei oamenilor nu este creşterea PIB, ci a salariilor reale“, a spus Pèter Rûna.

Dacă UE nu reuşeşte să îndeplinească aceste nevoi de bază, pacea dintre naţiuni şi straturi sociale va fi pusă în pericol, cu riscul unui conflict deschis, a adăugat economistul.

„Semnele unei astfel de nemulţumiri pot fi deja observate“, a mai spus Pèter Rûna.

Cu euro flirtează şi Croaţia, unde premierul Andrej Plenkoviè a declarat la sfârşitul lunii octombrie că ţara sa vrea să adopte moneda unică în 7-8 ani. Banca naţională lucrează la o strategie pentru introducerea euro. Însă, după cum scrie presa croată, 60% dintre cetăţeni se opun adoptarea euro: circulă mitul, alimentat de condiţiile actuale din Slovacia, că euro va face preţurile să explodeze. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO