• Leu / EUR4.9030
  • Leu / GBP5.5798
  • Leu / USD4.4936
Business Internaţional

Comisia Europeană vrea o listă neagră a paradisurilor fiscale, după investigaţia Paradise Papers

Comisia Europeană vrea o listă neagră a paradisurilor fiscale, după investigaţia Paradise Papers

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

08.11.2017, 14:16 145

Ancheta denumită Paradise Papers se bazează pe analizarea a 13,4 milioane de documente confidenţiale obţinute de jurnalişti de la cotidianul Sueddeutsche Zeitung şi împărtăşite cu organizaţia Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ).

Comisarul european pentru Afaceri Economice, francezul Pierre Moscovici, a cerut o procedură rapidă şi credibilă în privinţa legislaţiei pentru operaţiuni care vizează companii şi conturi offshore.

"Lista neagră trebuie să fie gata până la sfârşitul anului. În cadrul întâlnirii miniştrilor de Finanţe ai UE de la Bruxelles, Paradise Papers, Panama Papers şi scandalul LuxLeaks au fost principalele subiecte. Miniştrii de Finanţe ai statelor membre UE discută sancţiunile pentru aşa-numitele <zone secrete>. Nu are niciun rost să fie doar o ţară pe lista neagră a paradisurilor fiscale. Cele mai recente dezvăluiri că unele companii şi anumiţi oameni bogaţi sunt gata să facă orice pentru a nu plăti impozite", a spus Moscovici.

Comisarul european a mai precizat că propunerile Comisiei Europene de a împiedica strategiile agresive de planificare a impozitelor din partea bancherilor şi avocaţilor trebuie să avanseze. Sunt vizate paradisuri fiscale corporatiste din Olanda, Luxemburg, Irlanda, Malta şi Marea Britanie.

Peste 120 de politicieni din aproape 50 de ţări apar în documentele confidenţiale obţinute de jurnalişti. Cele mai proeminente personalităţi implicate în acest scandal sunt Wilbur Ross, secretarul american al Comerţului, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, campionul mondial de Formula 1 Lewis Hamilton sau artistul Bono de la U2. Totodată, numele unor companii precum Apple şi Nike sunt menţionate în această anchetă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9030
Diferență: 0,2208
Ieri: 4.8922
Azi: 4.4936
Diferență: 0,0178
Ieri: 4.4928
Azi: 5.5798
Diferență: 0,3345
Ieri: 5.5612
Azi: 4.8925
Diferență: 0,2705
Ieri: 4.8793