China este a doua economie ca mărime a lumii, cu un ritm de creştere încă alert şi rezerve valutare masive. Grecia este o economie mică care se zbate încă în criză şi este în pericol de a părăsi zona euro.
Cele două ţări au însă ceva în comun: de la sfârşitul anilor ’70 şi până astăzi, acestea au urmat un model economic semisovietic în care o mare parte a economiei se află sub controlul direct sau indirect al guvernului central şi local, scrie revista americană Forbes.
În ambele ţări guvernul este prezent în sectoare “cheie” ca autoritate de reglementare, proprietar, finanţator, întreprinzător şi manager. Rolul jucat de guvern contribuie la menţinerea pe linia de plutire a întreprinderilor ineficiente (acest lucru se întâmplă mai mult în China).
Guvernul este prezent de asemenea în industria bancară a ambelor ţări, controlând aproape toate băncile mari.
Prezenţa masivă a guvernului în economie a dat naştere unui stat ciudat, în care atât creditorii, cât şi debitorii sunt deţinuţi de guvern.
Acest tip de stat multiplică riscurile şi nesiguranţa la nivelul întregii economii în două feluri.
Mai întâi, pentru că băncile sunt deţinute de guvern, bancherii au doar rolul de a monitoriza intrările şi ieşirile de capital din bănci, nu sunt bancheri adevăraţi, evaluatori şi manageri de riscuri bancare. Rezultatul? Băncile ajung să fie copleşite de credite neperformante.
În al doilea rând, deţinerea de către guvern atât a creditorilor, cât şi a debitorilor concentrează mai degrabă decât dispersează riscurile de credit, generând pericolul unui colaps sistemic, după cum a demonstrat atât de clar criza din Grecia.
Din această perspectivă asemănarea dintre cele două economii, a Chinei şi a Greciei, este atât de înfricoşătoare.
Modelul grecesc de concentrare a datoriilor
Motivul pentru care haircut-ul datoriei Greciei a avut un impact atât de puternic asupra economiei ţării este că băncile şi fondurile de pensii controlate de guvern au fost creditorii guvernului şi ai companiilor de stat. Haircut-ul a mutat pierderile de la o divizie a guvernului la alta.
În linii simple, o divizie a guvernului împrumută fonduri alteia, şi toată lumea este mulţumită până când cineva trebuie să plătească. Atunci situaţia se complică. Exact acest lucru s-a întâmplat în Grecia în 2011, când modelul semisovietic al ţării s-a prăbuşit, trăgând după el un guvern corupt căruia îi lipseau resursele pentru a-şi finanţa multiplele roluri jucate în economie.
Lucrurile stau şi mai rău în China atunci când vine vorba de riscul unei crize sistemice. Luând în considerare numai mărimea economiei greceşti în raport cu cea a economiei chineze, devine clar de ce criza financiară chineză ar putea fi o criză asemănătoare cu cea din Grecia, dar de proporţii mult mai mari.
Singura diferenţă este că ar dura mai mult, mult mai mult, până când un astfel de eveniment s-ar produce, având în vedere că China este a doua cea mai mare economie din lume, cu propria monedă, şi nu o ţară mică din zona euro.
