Business Internaţional

Condiţiile meteo nefavorabile întind la maxim nervii călătorilor: Trei curse aeriene care urmau să aterizeze în România au fost deviate din cauza ceţii, altele au întârzieri

Condiţiile meteo nefavorabile întind la maxim nervii...

Autor: Mediafax

29.01.2019, 15:29 92

Trei curse aeriene care urmau să aterizeze la Iaşi au fost deviate, marţi, din cauza ceţii dense, către Suceava şi Bacău. Alte curse înregistrează întârzieri, sălile de plecare fiind pline de pasageri.

Ceaţa densă şi vizibilitatea redusă au întârziat cu trei ore un zbor de dimineaţă, pe ruta Iaşi - Bucureşti.

De asemenea, trei aeronave care urmau să aterizeze la Iaşi de la Tel Aviv, Londra şi Barcelona au fost deviate spre Suceava şi Bacău.

„Vizibilitatea este sub 100 de metri şi aterizările au fost deviate pe Bacău şi Suceava", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu.

Condiţiile meteo de pe Aeroportul Iaşi pun în dificultate şi alte curse de marţi după-amiază.

Un pasager care urma să plece la ora 15.00 din Iaşi spre Munchen a declarat pentru MEDIAFAX că zborul a fost amânat cu cel puţin o oră, iar sălile de plecare de pe terminalul internaţional Iaşi sunt pline de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO