Business Internaţional

Confruntarea dintre BCE şi Germania privind Grecia, atât de riscantă încât va forţa un compromis

Confruntarea dintre BCE şi Germania privind Grecia, atât de riscantă încât va forţa un compromis
13.06.2011, 19:38 836
Confruntarea dintre Banca Centrală Europeană (BCE) şiGermania, referitoare la susţinerea Greciei, riscă să provoace atâtde multe daune încât cele două părţi ar putea fi nevoite să ajungăla un compromis, transmite Bloomberg.

Germania vrea ca investitorii privaţi să aibă o contribuţieimportantă la al doilea pachet de sprijin financiar aflat îndiscuţie pentru Grecia, dar preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet,a cerut pe 9 iunie, liderilor Uniunii Europene, să respingă aceascăpropunere.

"Echilibrul de forţe din zona euro seamănă puţin cu situaţia dinperioada războiului rece. Ambele părţi dispun de mijloace deintimidare care ar fi prea înfiorătoare de folosit", a declaratPhilip Whyte, analist la Centrul pentru Reforme Europene dinLondra.

În opinia sa, totul se va rezuma "la jocul cu maturităţiledatoriilor, fără ca acesta să fie declarat un eveniment decredit".

Dacă nu se va ajunge la un acord privind finanţarea Greciei înurmătoarele 12 luni, FMI a avertizat că nu va mai contribui laprimul pachet de finanţare, de 110 miliarde de euro, aflat înderulare.

Miniştrii de Finanţe europeni vor participa marţi la o reuniunespecială, pentru a evita ceea ce comisarul pentru Economie şiAfaceri Monetare, Olli Rehn, a numit "o catastrofă Lehman Brotherspe pământ european".

Costul asigurării datoriilor elene, deja cel mai ridicat dinlume, a urcat luni la un maxim record, iar preţul obligaţiunilorIrlandei şi Portugaliei a scăzut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO