Business Internaţional

Constructiile de case din SUA, la minimul ultimilor 17 ani

19.06.2008, 19:38 17

Dezvoltatorii imobiliari din SUA au construit, in luna mai, cel mai mic numar de case din ultimii 17 ani, indicand ca declinul de pe piata constructiilor constituie inca cel mai mare risc pentru economie, scrie Bloomberg.
Rata locuintelor nou construite a scazut cu 3,3%, numarul acestora ajungand la 975.000, fata de 1,008 milioane cat s-a inregistrat in aprilie, conform datelor Departamentului de Comert. Cifrele s-au situat sub estimarile economistilor, atingand cel mai scazut nivel din luna martie a anului 1991. Numarul autorizatiilor de constructie, un indicator al viitorului acestui domeniu, a coborat cu 1,3%, pana la 969.000.
Cresterea numarului de prescrieri ipotecare, inasprirea conditiilor de creditare si declinul valorii bunurilor imobiliare ameninta sa mentina vanzarile de locuinte la un ritm scazut in urmatoarele luni, descurajandu-i pe dezvoltatorii care vor sa demareze noi proiecte.
"Trendul descendent continua. Stocurile sunt inca ridicate, iar preturile sunt in coborare. Niciunul dintre aceste lucruri nu indica o ameliorare a situatiei", a declarat Joshua Shapiro, economistul-sef al Maria Fiorini Ramirez.
Indicele costurilor de productie a urcat cu 1,4% in luna mai, comparativ cu aprilie, cea mai mare crestere din luna noiembrie a anului trecut. Cifrele emise de Departamentul Muncii mai arata o crestere de 0,2% a preturilor, excluzandu-le pe cele la energie si alimente. Economistii estimeaza o scadere a numarului de constructii demarate, pana la 980.000, comparativ cu 1,032 milioane, in aprilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO