Business Internaţional

Continuă luptele intense în Mykolaiv, oraş din sudul Ucrainei. Noi explozii şi coloane mari de fum în jurul oraşului ucrainean

Continuă luptele intense în Mykolaiv, oraş din sudul...

Autor: Mediafax

07.03.2022, 19:55 721

Luptele intense din Mykolaiv continuă luni. Imaginile surprind noi explozii şi coloane mari de fum în jurul oraşului ucrainean.

CNN anunţă că a geolocalizat şi a verificat autenticitatea imaginilor.

Într-unul dintre videoclipuri, realizat în districtul Korabelnyi - cel mai sudic cartier din Mykolaiv - se văd explozii de la bombardamente deasupra unei zone rezidenţiale.

În ultimele zile, schimburile de focuri între armata ucraineană şi cea rusă s-au concentrat în jurul bazei militare din partea de sud-est a oraşului.

Într-un videoclip postat pe Telegram, administratorul regional pentru zona Mykolaiv, Vitali Kim, a afirmat că ruşii se retrag după ce au pierdut două tancuri într-o „bătălie” la aeroport.

Kim a spus că o parte din forţele ruseşti au fost evacuate din zonă cu elicopterul.

CNN nu a reuşit să verifice afirmaţiile lui Kim, iar acesta nu a oferit nicio dovadă pentru a le susţine.

O altă înregistrare video arată o coloană imensă de fum care se ridică din cartierul nordic Solyani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO