Donald Trump i-a făcut anul trecut o plată de 45.000 de dolari lui Natalie Harp, asistenta sa, devenită un membru important al cercului restrâns al preşedintelui SUA, potrivit declaraţiilor de avere, notează FT.
Plata, pe care preşedintele le-a făcut-o şi consilierelor de top Margo Martin şi Chamberlain Harris, a fost acordată cu ocazia sărbătorilor, pe lângă salariul de 150.000 de dolari pe care Harp îl primeşte de la guvern.
Poziţia lui Harp ca una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale lui Trump a devenit publică în ultimele săptămâni, după ce s-a aflat că aceasta l-a însoţit pe preşedintele american 0061tunci când el a părăsit în secret avionul prezidenţial Air Force One într-un camion de catering, pentru a evita o presupusă tentativă de asasinat la summitul G20 din Turcia, în iulie.
Apropierea sa de Trump a fost apoi evidenţiată de Jon Ossoff, senator democrat de Georgia, care a glumit luna trecută, în timpul campaniei electorale, că preşedintele preferă să călătorească alături de „Natalie” decât să guverneze. Declaraţia a declanşat o reacţie vehementă de apărare din partea Casei Albe şi a altor republicani.
Harp, supranumită „imprimanta umană” pentru că îi tipăreşte preşedintelui articole favorabile pentru a le citi, a fost văzută în repetate rânduri în apropierea lui Trump de la izbucnirea controversei şi a ajuns rapid să reprezinte devotamentul servil faţă de preşedinte din interiorul anturajului său.
Casa Albă a apărat plata de 45.000 de dolari către Harp, afirmând într-un mesaj publicat pe reţelele sociale că Trump are „obiceiul” de a oferi cadouri de Crăciun persoanelor „din cercul său”.
„Cadourile în cauză nu au nicio legătură cu atribuţiile guvernamentale şi, prin urmare, sunt pe deplin permise de standardele legale şi etice relevante”, a declarat Casa Albă.