Business Internaţional

Coreea de Sud laudă discursul lui Donald Trump pentru angajamentul ferm privind denuclearizarea

Coreea de Sud laudă discursul lui Donald Trump pentru angajamentul ferm privind denuclearizarea

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

01.02.2018, 09:56 67

Miercuri, Trump a anunţat că Statele Unite vor depune toate eforturile pentru a împiedica regimul de la Phenian să dezvolte arme nucleare capabile să ameninţe teritoriul american, adăugând că "niciun regim nu şi-a asuprit cetăţenii mai mult şi mai brutal decât dictatura din Coreea de Nord".

"Apreciem faptul că discursul a transmis din nou mesajul puternic al SUA, de hotărâre pentru rezolvarea problemei nucleare nord-coreene. Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii împărtăşesc poziţia că vor continua toate eforturile diplomatice disponibile, inclusiv sancţiunile şi presiunile, pentru a aduce Coreea de Nord la masa negocierilor în vederea denuclearizării. Cele două state îşi continuă coordonarea, iar cel mai recent discurs pare să fi fost făcut în acest sens", a precizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei sud-coreene, Noh Kyu-Duk.

În 2017, Coreea de Nord a demonstrat o putere şi o expertiză în creştere în ceea ce priveşte tehnologia militară, după cele zece teste cu rachete balistice şi cel mai mare test nuclear nord-coreean. Mai multe lansări efectuate în 2017 sugerează că Phenianul dezvoltă cu succes proiectile cu potenţial de a atinge ţinte aflate la distanţă mare, inclusiv de pe continentul american.

AFACERI DE LA ZERO