Business Internaţional

Costis Stephanopoulos, fostul preşedinte al Greciei, a decedat la vârsta de 90 de ani

Costis Stephanopoulos, fostul preşedinte al Greciei, a...

Autor: Mediafax

21.11.2016, 10:05 63

Stephanopoulos s-a internat joi în spitalul Henry Dunant din Atena, iar starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat rapid. Acesta a decedat duminică la ora locală 11:28, din cauza unor complicaţii cauzate de o pneumonie.

Conform medicilor, acesta a suferit o insuficienţă multiplă de organ şi nu a răspuns tratamentului acordat.

Constantin Stephanopoulos, cunoscut drept Costis, a ocupat funcţia de preşedinte pe durata a două mandate prezidenţiale, între anii 1995 şi 2005. El a fost succesorul lui Constantin Karamanlis (88 de ani), una din cele mai proeminente figuri politice ale Greciei.

“O persoană cu principii morale şi o viziune nobilă”, a menţionat premierul Alexis Tsipras la aflarea veştii despre decesul acestuia.

Preşedintele actual al Greciei, Prokopis Pavlopoulos, l-a numit pe “un model de altruism, aflat în mod demn şi constant în serviciul binelui public”.

Deşi preşedintele deţine un rol ceremonial în Grecia, Stephanopoulos şi-a câştigat popularitatea prin intermediul modestiei sale. Acesta era recunoscut pentru relaţiile diplomatice pe care le-a avut cu ceilalţi politicieni greci, pe întreaga perioadă a mandatelor sale.

Avocat de profesie şi politician, Stephanopoulos s-a născut la data de 15 august, 1926, în oraşul Patras, din sud-estul Greciei. Acesta a deţinut o serie de funcţii ministeriale în cadrul Guvernului de centru-dreapta, între anii 1974 şi 1981, şi a avut două alte candidaturi la preşedinţie, până în momentul alegerii sale în anul 1995.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO