Business Internaţional

Costurile de finanţare ale SUA au atins maximul ultimilor doi ani deoarece investitorii s-au speriat că veştile bune de pe piaţa muncii vor determina Fed să închidă robinetul cu bani

Preşedintele Fed Ben Bernanke şi alţi oficiali ai băncii centrale au indicat că ar putea începe să strângă robinetul achiziţiilor de obligaţiuni cel mai devreme în septembrie şi să pună capăt programului la mijlocul anului viitor dacă situaţia economică şi de pe piaţa muncii continuă să se îmbunătăţească. AFP/Mediafax Foto

Preşedintele Fed Ben Bernanke şi alţi oficiali ai băncii centrale au indicat că ar putea începe să strângă robinetul achiziţiilor de obligaţiuni cel mai devreme în septembrie şi să pună capăt programului la mijlocul anului viitor dacă situaţia economică şi de pe piaţa muncii continuă să se îmbunătăţească. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

07.07.2013, 19:57 607

Veştile neobişnuit de bune venite de pe piaţa muncii din SUA au creat nervozitate pe pieţe întărind ideea că Rezerva Federală (Fed) va începe poate chiar din septembrie să închidă robinetul cu care alimentează de câţiva ani economia cu sute de miliarde de dolari. Ca urmare costurile de finanţare ale celei mai mari economii din lume au urcat la maximul ultimilor doi ani, iar optimismul insuflat pieţelor de marile bănci centrale europene s-a disipat rapid. 

„Piaţa muncii a căpătat un impuls puternic„, apreciază Chris Rupkey, analist al Bank of Tokyo-Mitsubishi, citat de Los Angeles Times. Numărul net al locurilor de muncă din SUA a crescut cu 195.000 luna trecută. Piaţa muncii este considerată de mulţi analişti ca fiind un indicator al sănătăţii economiei. Fed, banca centrală a Americii, achiziţionează active de 85 miliarde dolari în fiecare lună pentru a stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă şi a promis că va face aceasta până când rata şomajului va coborî la un nivel mulţumitor. Rata era de 8,1% când actuala versiune a programului a fost lansată, în decembrie anul trecut. Ben Bernanke, preşedintele Fed, a declarat luna trecută că vrea ca indicatorul să ajungă la 7% înainte ca instituţia să închidă complet robinetul lichidităţilor. În iunie rata şomajului a fost de 7,6%. Unii analişti consideră că rata stagnează doarece tot mai mulţi oameni descurajaţi iniţial reîncep să-şi caute de lucru, ceea ce este un semn bun pentru economie care nu ar trebui să împiedice planurile Rezervei Federale.

 

Au crescut randamentele

Însă ceea ce ar putea reprezenta un obstacol pentru aceste planuri este creşterea dobânzilor şi randamentelor. Yieldurile bonurilor de trezorerie americane cu scadenţa la zece ani, de referinţă pentru costurile de finanţate ale ţării, au crescut vineri, ziua anunţării rezultatelor de pe piaţa muncii, cu 20 de puncte de bază, la 2,7%, cel mai ridicat nivel de după iulie 2011, scrie Financial Times. Analiştii atenţionează că piaţa obligaţiunilor va continua să fie volatilă deoarece investitorii încearcă să anticipeze ce va face Fed în continuare. Unii analiştii vorbesc chiar de un comportament schizofrenic al pieţelor.

Oficialii Fed susţin că încetinirea achiziţiilor de active nu înseamnă că instituţia nu mai susţine economia prin programul de ajustare cantitativă. Dar având în vedere majorarea yieldurilor obligaţiunilor scadente la zece ani cu 100 de puncte de bază în doar două luni, răspunsul dat de investitori datelor de pe piaţa muncii din SUA este un indicator pentru cum vor reacţiona pieţele de finanţare globale când Fed face pasul înapoi.

 

Contaminare în Europa

Nervozitatea indusă de datele din SUA a reverberat şi în Europa, amintindu-le guvernatorilor băncilor centrale de aici că SUA nu este un factor de neglijat în politicile lor monetare. Randamentele obligaţiunilor britanice cu scadenţa la zece ani au crescut cu 11 puncte de bază, la 2,49%, înversând scăderea de joi după ce noul guvernator al Băncii Angliei, canadianul Mark Carney, a indicat că nu va majora dobânzile în viitorul apropiat – ceva surprinzător pentru un guvernator foarte reţinut în declaraţiile privind viitorul politicii monetare.

Nici Banca Centrală Europeană, banca zonei euro, nu a avut mai mult succes după sugestiile că dobânzile vor rămâne cel puţin în stagnare „o perioadă extinsă de timp“. Costurile de finanţare ale Germaniei, cea mai mare economie europeană, au crescut, de asemenea. Steen Jakobsen, economistul şef al Saxo Bank, consideră că deschiderea lui Carney spre comunicare este un semn că acesta este mai puţin încrezător.

„Ceea ce ei de fapt ne spun este: Am încercat totul, acum nu putem face decât să vorbim cu voi, să vă ameţim cu talentul nostru de a cânta şi dansa“, a spus Jakobsen.

 

Lagarde, şefa FMI, spune că tăierile bugetare ale SUA sunt „absolut nepotrivite”

Reducerile din bugetul federal al Statelor Unite sunt o măsură nepotrivită care va afecta probabil creşterea economică, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde, citat de agenţia Thomson Reuters.

Ea a îndemnat, de asemenea, SUA să prezinte planuri bugetare „credibile”. Washingtonul a permis reducerea generală a cheltuielilor bugetare, cunoscută ca sechestru, în martie deoarece politicienii din Congres nu au reuşit că cadă de acord asupra unei alternative. Tăierile au efectat de la concediile controlorilor de trafic aerian şi numărul aeronavelor marinei militare la subvenţiile fermierilor.

„Procedura bugetară activă în SUA, care duce la ajustare bugetară, ni se pare absolul nepotrivită deoarece afectează orbeşte anumite cheltuieli esenţiale pentru susţinerea creşterii economice pe termen mediu şi lung”, a afirmat Lagarde. Ea a atenţionat, de asemenea, că prognoza FMI privind creşterea economiei mondiale, de 3,3% pentru acest an, va fi înrăutăţită săptămâna aceasta ca urmare a încetinirii înregistrate în ţările cu economii emergente. În perioada 15-16 iulie Christine Lagarde va fi în vizită în România unde va susţine la Bucureşti un discurs despre identificarea unei „noi paradigme de creştere“ economică în regiune.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO