Criza apei din bazinul Dunării se adânceşte pe zi ce trece. Ieri, Ungaria trăgea cât putea de ultimul reactor rămas în funcţiune la centrala nucleară de la Paks, cu guvernul mulţumit că acesta poate să funcţioneze mai mult decât s-a anticipat. Budapesta şi-a încetinit tramvaiele şi metrourile pentru a economisi energie. 40 de fântâni arteziene au fost oprite pentru a economisi apă. Instalaţiile de lumini decorative au fost scoase din priză.
Trenurile de marfă nu mai circulă în perioada de vârf a consumului de electricitate. Hotelul celui mai bogat maghiar, un prieten bun cu fostul premier Viktor Orban, şi-a închis saunele pentru a se alătura efortului naţiuni de a reduce consumul de electricitate şi apă.
La nivel naţional, ieri peste 300 de companii anunţaseră planuri de reducere temporară a consumului de curent electric. Noul premier Peter Magyar a avertizat că urmează cinci zile crunte şi că cetăţeanul de rând va fi ultimul afectat de restricţii. Politicienii ţării se atacă în legătură cu excesele făcute la un mare festival.
Şi chiar şi colegii lui Orban recunosc că fostul guvern ar fi trebuit să construiască câteva lacuri de acumulare mari şi n-a făcut-o, ceea ce reprezintă un eşec al politicilor privind infrastructura apei. Acum, în agricultură este dezastru. În unele regiuni solul nu mai are capacitatea de a susţine culturile deoarece există deficit sever de umezeala până la 50 de cm în adâncime. Slovacia s-a oferit să sară în ajutorul Ungariei cu exporturi de electricitate. Această ţară este campioană mondială la producţia de energie nucleară, dar ea îşi alimentează centralele cu apă din mari lacuri de acumulare aflate pe râuri, nu din Dunăre.
În Serbia, hidrocentrala Porţile de Fier 1 mai poate produce electricitate doar la 20% din capacitate, cea mai redusă cotă de când instalaţia a fost pusă în funcţiune, iar Porţile de Fier 2 la 30%. În acelaşi timp, activitatea la o termocentrală a fost limitată din cauza lipsei de apă. Preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat că rafinăria de petrol de la Panciova ar putea fi închisă temporar din cauza cotelor mici ale Dunării. Dar lacurile de acumulare ale ţării sunt pline până la niveluri acceptabile.
În România, autorităţile încearcă să ţină în funcţiune singurul reactor rămas activ la Cernavodă blocând un braţ al Dunării pentru devierea apei către centrală. De zeci de ani se ştie că acolo sunt probleme şi că dacă acestea nu sunt rezolvate, este pusă în pericol producţia de energie la Cernavodă. Semnale de alarmă au fost trase înainte de pandemie. Cronica acestui dezastru anunţat a fost scrisă demult.
În mijlocul acestui haos, Bulgaria pare o insulă de stabilitate. Şi nu pentru că ştie să se descurce mai bine în vremuri de criză, ci pentru că şi-a făcut lecţiile la timp. Ambele reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui sunt funcţionale, în pofida cotelor din ce în ce mai mici ale Dunării şi specialiştii spun că vor continua să producă în următoarele săptămâni. Kozlodui nu este mai bine adaptată schimbărilor climatice decât Cernavodă sau Paks.
Însă când a fost proiectată şi construită s-a avut în vedere o strategie excelentă pentru reducerea la minimum a riscurilor indiferent de costuri. De asemenea, lacurile de acumulare ale Bulgariei sunt pline, ceea ce înseamnă maximizarea producţiei de hidroenergie. Capacitatea instalată mare de fotovoltaice asigură surprus de electricitate în timpul zilei, iar investiţiile record în capacitate de stocare a electricităţii în baterii dau acum roade, energia solară putând fi folosită, mulţumită lor, seara. Centrala Termoelectrică (TEC) Maritsa East 2, cea mai mare centrală pe cărbune din Bulgaria şi din întreaga Peninsulă Balcanică, operează constant cu 5 din cele 8 unităţi ale sale. În aceste condiţii, nu trebuie să mire că în anumite perioade ale zilei Bulgaria este campion regional la exporturi de electricitate.
Departe de problemele de pe Dunăre, Polonia se confruntă cu propria criză a apei. Polonia este una dintre ţările europene cu cea mai mare expunere la astfel de crize din cauza resurselor sărace de apă dulce. Acolo se pune problema unor „blackout“ de apă, după modelul uriaşelor pene de curent cu care s-au confruntat Spania şi Portugalia la un moment dat, şi se discută despre cum ar putea Polonia reţine mai multă apă. Prima idee logică sunt lacurile de acumulare.
Dar există şi alte soluţii, mult mai naturale. Retenţia apei devine o chestiune extrem de importantă dacă este avut în vedere că o industrie emergentă şi esenţială pentru viitorul economic al oricărei ţări est-europene, cea a centrelor de date, este mare consumatoare de energie şi apă. Polonia are deja un Program de Prevenţie a Penuriei de Apă, care se va încheia în 2027. Scopul său este de a creşte radical retenţia apei în toată ţara. Sunt şanse ca acesta să fie prelungit până la finalul deceniului. Pe hârtie, programul este impresionant. Presupune implementarea a peste 727 de investiţii, din care 94 în rezervoare tradiţionare de retenţie a apei şi 633 de structuri de alt fel, cum ar fi îndiguiri şi regularizare acolo unde este cea mai mare nevoie. Între timp, a crescut rapid capacitatea zonelor de retenţie mici şi locale. Dar este nevoie de mai mult de atât pentru că apa devine o resursă strategică. Este necesară o revoluţie a apei: este nevoie de refacerea rezervoarelor naturale, a luncilor aflate de-a lungul râurilor, a mlaştinilor, ceea ce s-ar putea să nu fie pe placul fermierilor, de instalaţii de captare a apei în timpul inundaţiilor şi de construirea de rezervoare pentru retenţia apei de ploaie în oraşe. În România, unele din zonele cu cel mai rapid ritm de deşertificare sunt acolo unde au fost secate imensele lacuri aflate de-a lungul Dunării, inclusiv în Oltenia şi Bărăgan, pentru ca terenul să fie exploatat agricol.
