Business Internaţional

Criza apei: schimbările climatice forţează marile economii europene să acţioneze cu strategii naţionale pentru securitatea apei

Criza apei: schimbările climatice forţează marile...

Autor: Catalina Apostoiu

17.03.2023, 00:06 182

După cea mai secetoasă vară din 500 de ani, o mare parte a Europei s-a confruntat cu o secetă de iarnă de­terminată de schimbările climati­ce, iscând îngrijorări în creştere în rân­dul guvernelor cu privire la secu­ri­tatea apei pentru gospodării, fermi­eri şi fabrici de pe întregul continent.

Comisarul european pe climat Frans Timmermans avertiza recent că societatea va purta războaie pen­tru apă şi alimente pe viitor în lipsa unor măsuri serioase pentru comba­terea schimbărilor climatice.

Guvernul Germaniei, cea mai mare economie europeană, a adoptat recent o strategie naţională cu privire la apă pentru ca ţara să poată face fa­ţă perioadelor lungi de secetă şi valu­rilor de căldură extremă provocate de schimbările climatice, pentru a-şi asigura securitatea în domeniul apei pe viitor, relatează Reuters.

Germania este o ţară bogată în apă, însă săptămânile nesfârşite de tem­peraturi ridicate şi precipitaţii reduse din ultimii ani au redus dra­matic cotele apelor râului Rin, artera comercială a ţării, şi au afectat re­coltele fermierilor din multe părţi ale ţării.

În prima sa strategie naţională din domeniul apei adoptată vreoda­tă, Berlinul are drept obiectiv înfiin­ţarea şi protejarea rezervoarelor de apă din păduri, câmpii inundabile, orăşele şi sate.

Strategia, cu obiective de realizat până în 2050, include restaurarea pă­du­rilor şi spaţiilor verzi, cât şi norme aflate în dezvoltare pentru reglemen­tarea distribuţiei apei în cazul unor penurii regionale, prin intermediul unui clasament al consumatorilor de apă. Autorităţile locale şi federale ar trebui să poată cunoaşte unde şi câtă apă este disponibilă la nivel naţional printr-un nou sistem de monito­ri­zare.

Deşi germanii au un nivel al con­su­mului zilnic de apă mai redus com­parativ cu alte ţări industrializate, stra­tegia analizează introducerea de stimulente pentru economisirea apei.

Franţa a anunţat la începutul a­nului un plan de reducere a consu­mului zilnic de apă după seceta se­veră de anul trecut, potrivit RFI.

În această lună, autorităţile loca­le din toate cele şapte bazine fluviale principale ale ţării au fost obligate să instituie restricţii legate de apă, în condiţiile în care guvernul lucrează la un plan de criză, scrie The Guardian.

Planurile guvernului includ mă­suri ca modernizarea sistemelor de iri­gaţii, creşterea reciclării apelor uzate şi reducerea pierderilor cau­zate de scurgeri.

În Italia, guvernul se pregăteşte să creeze un grup de lucru incluzând oficiali din mai multe ministere care să se ocupe de problema efectelor secetei severe, care are deja impact asupra agriculturii.

Grupul de mediu Legambiente a îndemnat guvernul să dezvolte o strategie naţională în domeniul apei, cu intervenţii pe termen scurt, mediu şi lung care să favorizeze adaptarea la schimbările climatice şi reducerea risipei de apă.

Guvernul socialist al Spaniei a aprobat în ianuarie un plan de 23 miliarde de euro pentru protecţia şi îmbunătăţirea surselor de apă prin investiţii în domenii incluzând infrastructura, tratarea şi purificarea apei, modernizarea sistemelor de irigaţii şi managementul riscurilor de inundaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO