Business Internaţional

Criza de energie din Europa se extinde în întreaga lume, ameninţă China şi riscă să frâneze redresarea economiei mondiale

Criza de energie din Europa se extinde în întreaga...

Autor: Catalina Apostoiu

27.09.2021, 22:01 4690

Criza de energie cu care se luptă în prezent Europa cuprinde întreaga lume, China resimţind deja primele efecte, iar aceasta riscă să pună în pericol însănătoşirea întregii eco­nomii mondiale.

În această iarnă, lumea se va lupta pe ceva invizibil, dar rar atât de vital, şi în prezent în ofertă alarmant mai scăzută: gazele naturale, scrie Bloomberg Businesweek.

Ţările sunt mai dependente ca niciodată de gaze natrale pe fondul eforturilor de renunţare la cărbune şi creştere a utilizării unor surse de energie mai curate. Însă nu există suficiente gaze pentru a alimenta redresarea postpandemie şi pentru reumplerea stocurilor epuizate înainte de sosirea lunilor reci.

Ţările se luptă pentru stocuri, iar criza se va acutiza când temperaturile vor scădea. Criza din Europa semnalează viitoare probleme pentru întreaga planetă.

Chiar şi o iarnă cu temperaturi obişnuit de scăzute în emisfera nordică este de aşteptat să împingă preţurile şi mai sus la nivel mondial.

În China, utilizatorii industriali ar putea reacţiona prin creşterea preţurilor; gospodăriile din Brazilia se vor confrunta cu facturi mari. Economiile care nu-şi pot permite gazele, cum este Pakistanul, s-ar putea opri pur şi simplu.

Companiile de utilităţi şi strategii se roagă pentru o iarnă blândă pentru că este deja prea târziu pentru creşterea stocurilor. Perspectiva accelerării costurilor energiei, dublată de presiunea existentă la nivelul lanţurilor de aprovizionare şi nivelul record al preţurilor ali­mentelor i-ar putea face pe mai mulţi bancheri centrali să se întrebe dacă creşterea inflaţiei este pe cât de tranzitorie speraseră.

China se scufundă în prezent într-o criză energetică ce ar putea lovi cea mai mare economie din Asia în forţă chiar într-un moment în care criza Evergrande trimite unde de şoc la nivelul sistemului său financiar.

Campania de reducere a consu­mului de energie este determinată de creşterea cererii de electricitate şi de preţurile în creştere ale cărbunelui şi gazelor, dar şi de ţintele stricte ale Beijingului privind reducerea emisiilor.

De la producătorii de aluminiu la cei de textile şi unităţi de procesare de soia, fabricilor chineze li se cere să-şi reducă activitatea sau în unele cazuri să se închidă. Criza în creştere din China reflectă oferta extrem de redusă de energie la nivel mondial.

Economiştii Nomura Holdings şi China International Capital şi-au redus proiecţiile de creştere privind economia chineză în contextul crizei energiei.

Redresarea economiei chineze este ameninţată şi de slăbirea cheltuielilor interne pe fondul măsurilor mai severe de controlare a pandemiei şi restricţiilor legate de piaţa imobiliară. Diferenţa în creştere dintre inflaţia preţurilor de consum şi cea a preţurilor de producător creşte presiunea pe companii.

Încrederea din rândul companiilor mici şi mijlocii a crescut uşor în septembrie, însă indicatorul a înregistrat o moderare pentru a treia lună consecutiv pe fondul scăderii comenzilor noi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO