• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Business Internaţional

Criza dintre SUA şi Iran îşi face efectul: Alianţa Nord-Atlantică diminuează efectivele militare din Irak

Criza dintre SUA şi Iran îşi face efectul: Alianţa Nord-Atlantică diminuează efectivele militare din Irak

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

07.01.2020, 19:18 151

Alianţa Nord-Atlantică a decis reducerea efectivelor militare din Irak şi repoziţionarea celor care vor rămâne, în contextul crizei dintre Statele Unite şi Iran, a declarat marţi un purtător de cuvânt al NATO.

"Siguranţa personalului nostru este uriaşă, astfel că unii militari vor fi transferaţi atât în interiorul, cât şi în exteriorul Irakului", a declarat un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

"NATO menţine o prezenţă în Irak. Şi suntem pregătiţi să continuăm misiunea de instruire şi consolidarea capacităţilor atunci când situaţia ne va permite acest lucru", a precizat oficialul citat, conform agenţiei de presă DPA.

Alianţa Nord-Atlantică are aproximativ 500 de militari în Irak, implicaţi în misiuni de asistenţă şi instruire.

Parlamentul Irakului a adoptat, duminică, o rezoluţie prin care cere Guvernului să evacueze militarii americani din Irak, în urma raidului aerian al SUA prin care a fost asasinat generalul iranian Qasem Soleimani.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246