Criza financiara din Turcia va descuraja investitiile companiilor straine in aceasta tara si va afecta rezultatele celor deja prezente pe piata turca, a declarat, la inceputul acestei saptamani, secretarul general al Asociatiei Investitorilor Straini din Turcia (YASED), Abdurrahman Ariman, relateaza Mediafax.
Ariman a adaugat ca politicile economice ale guvernului vor trebui clarificate in perioada imediat urmatoare pentru a putea restabili increderea investitorilor straini.
"In trecut, investorii nu erau interesati de Turcia din cauza crizei politice continue, a ratei ridicate a inflatiei si a altor probleme. Noua criza economica se va adauga acum la aceste obstacole", a afirmat Ariman.
Din 1994 si pana in prezent, investitiile directe in Turcia au fost de circa un miliard de dolari/anual. O mare parte din aceste sume au fost investite de catre companii deja prezente in facilitati existente, precum cele realizate de producatorul auto Tofas, o societate mixta cu participarea Fiat.
Procter & Gamble, pentru care Turcia reprezinta a douasprezecea piata de desfacere, a avertizat, in aceasta saptamana, ca rezultatele financiare din primul semestru al acestui an vor fi afectate de criza financiara a tarii.
In aceeasi zi, producatorul auto francez Renault, lider de piata in Turcia, a anuntat ca operatiunile sale au avut de suferit de pe urma problemelor financiare ale statului turc.
Cu toate acestea, guvernul a avut, in opinia pietelor, cea mai buna reactie: in loc sa se opuna trendului, pe care a inteles ca nu l-ar fi putut stapani, a facut si mai mult loc. Investorii straini nu s-au speriat ci, dimpotriva, unii abia acum se gandesc sa intre in aceasta tara, de vreme ce in dolari actiunile s-au ieftinit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels