Business Internaţional

Criza gazelor închide serele de legume din Europa. Murăturile bulgăreşti ar putea deveni un lux

Criza gazelor închide serele de legume din Europa....

Autor: Catalina Apostoiu

02.11.2021, 21:57 2291

În Bulgaria, peste 90% din busi­nessurile cu sere existente vor fi probabil nevoite să se închidă. În Olanda, criza se face deja simţită, primele sere închizându-se deja din octombrie, iar polonezii se aşteaptă la pro­bleme similare. În Germania, ex­perţii avertizează că fructele şi le­gumele sunt pe cale să devină un pro­dus de lux pentru cei cu venituri mici.

Consumatorii bulgari preferă să cumpere legume locale pentru calitatea superioară şi gustul deosebit al acestora. În această iarnă, însă, bulgarii ar putea fi nevoiţi să cumpere doar roşii şi castraveţi din import. Proprietarii de sere de legume avertizează că produsele locale vor fi greu de găsit pe piaţă din cauza costurilor ridicate de producţie, potrivit bnr.bg.

Producţia în sere este una dintre cele mai costisitoare afaceri din sectorul agricol, iar producătorii estimează că este mai rezonabil să-şi închidă afacerile. „Situaţia este foarte gravă. Preţurile electricităţii, gazelor, îngrăşămintelor au crescut de trei ori“, arată Atanaska Byalkova, deţinătoarea unei afaceri cu sere.

„Este mai înţelept să închidem serele. Totuşi, producătorii din sector au aproximativ 30.000 de angajaţi în Bulgaria. Ce se va întâmpla cu toţi aceşti oameni?“. Potrivit acesteia, aproape 90% din producători nu vor mai planta legume pentru că vor avea parte doar de pierderi.

În Olanda, unele sere au fost deja închise, iar cele din Polonia ar putea avea o soartă similară, potrivit wp.pl.

Dacă creşterea preţurilor la gaze nu încetineşte, serele din Polonia s-ar putea închide, iar această formă de cultivare ar putea fi abandonată, a declarat Michal Lachowicz din cadrul Federaţiei Asociaţiilor Producătorilor Agricoli. Acesta a adăugat că în câteva luni, în primăvară, creşterile preţurilor legumelor ar putea fi dramatice.

Potrivit acestuia, roşiile din serele poloneze ar putea deveni atât de scumpe, încât ar putea deveni inaccesibile clienţilor de rând.

Între timp, politicienii germani sunt deja îngrijoraţi cu privire la creşterea preţurilor alimentelor, în special ale legumelor.

Experţii în nutriţie avertizează că fructele şi legumele sunt pe cale să devină un lux pentru cei cu venituri mici, scrie Tagesspiegel.

Pentru oamenii cu venituri mici, fructele şi legumele devin produse de lux pe care nu şi le mai pot permite din cauza creşterii preţurilor, avertizează un reprezentant al asociaţiei sociale VdK.

Specialişii sunt îngrijoraţi că alimentele sănătoase în special devin din ce în ce mai scumpe. Pe salată, roşii, broccoli, morcovi şi conopidă trebuie să cheltuieşti mai mult decât în 2020, arată Hans-Christoph Behr din cadrul Agrarmarkt-Informationsgesellshaft.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO