Business Internaţional

Criză în piaţa globală de publicitate: Acţiunile celei mai mari firme de advertising au scăzut cu 10%, iar compania se plânge că industria e la pământ

Criză în piaţa globală de publicitate: Acţiunile...

Autor: Ştefan Stan

23.08.2017, 16:44 4879

Acţiunile WPP, cea mai mare companie de publicitate, au scăzut cu peste 10% miercuri, după ce a avertizat în legutără cu posibilitatea raportării unei creşteri zero anul acesta, pe fondul competiţiei puternice, scrie CNN.  

Firma londoneză WPP a anunţat că se aşteaptă la o creştere a veniturilor între 0 şi 1% pentru 2017, în scădere faţă de estimarea iniţială de 2%.

”În ultimul an, creşterea a devenit tot mai dificilă. Competiţia este acerbă, iar în condiţiile în care imaginea şi apariţiile în reviste şi ziare sunt cruciale, câştigarea de noi conturi, indiferent de costuri, este esenţială”, a anunţat compania.  

WPP a spus că în specal companiile producătoare de bunuri de larg consum sunt sub presiune constantă de reducere de costuri, iar cheltuielile pe publicitate au început să scadă. Acest sector reprezintă aproximativ o treime din business-ul WPP.

Grupul britanic WPP, care deţine agenţii precum Ogilvy & Mather, operează într-o industrie care îşi schimbă rapid focusul dinspre marketing tradiţional spre digital advertising. Sectorul digital reprezintă acum 41% din venituri, iar Google şi Facebook sunt primul şi respectiv al treilea cei mai mari clienţi ai companiei.

Totuşi, în timp ce advertisingul împinge tot mai mulţi bani spre digital, multe firme cer dovada că reclamele se traduc şi în vânzări crescute.

”Chiar şi creşterea sectorului digital a fost afectată, de probleme de măsurare, de vizualizări, fraudă şi ştiri false”, susţine WPP.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO